Atunci când intențiile sale nu sunt deloc serioase, când vine și pleacă atunci când are chef, când se preface în mod constant, când ești nevoită să lupți de una singură pentru povestea voastră, înțelegi că ceva nu este în regulă, lui pur și simplu nu-i pasă.
Nu e vorba despre obișnuință, sau despre un fel de a fi toxic. Este limita implicării emoționale pe care și-a setat-o, atunci când a ales să trăiască în mod superficial relația, când refuză să se complice cu responsabilități și răspunsuri, când totul este doar un joc.
Lipsește acea maturitate emoțională, acea asumare a lucrurilor și a acțiunilor, acea atitudine demnă în fața provocărilor. Lipsește dorința de a îmbunătăți lucrurile, interesul sincer față de echilibrul din relație, încrederea în acest om.
Totul se întâmplă în mod superficial, bazat pe cuceriri false, pe promisiuni goale, pe fraze care doar sună frumos, pe comportamente iresponsabile. El vine în această relație cu interese egoiste, cu pretenții și așteptări exagerate.
Este indiferent în momente importante, atunci când ai nevoie de el alături, când îl provoci să vină cu o reacție, când cauți acea conexiune emoțională. Nu vrea să cedeze, să înțeleagă emoțiile tale, să te descopre cu adevărat.
Cu această atitudine nu poate construi alături de tine, nu are cum să demonstreze că-i pasă. Știi că te poate părăsi în orice moment, știi că trăiește experiențe mai importante alături de alți oameni, știi că propria lui stare de bine contează mai mult.
Nu empatizează cu tine, nu caută să te cunoască
Deschiderea emoțională nu este o prioritate pentru el, nici discuțiile sincere despre lumea voastră, nici starea de liniște din suflet. Refuză să fie sensibil și afectuos cu tine, se detașează atunci când se complică lucrurile, evită planurile comune de viitor.
Îi vorbești despre tine și despre emoțiile tale, dar știi că nu ești ascultată, înțeleasă. Vrei să te apropii de el, vrei mai mult decât o interacțiune banală, vrei să știi că ocupi un rol important în viața lui, dar primești numai răspunsuri vagi, dureroase.
Își permite să lase loc pentru aventură, pentru tentații ascunse, alege să mintă și să se prefacă, fără să-l intereseze liniștea din relație, devotamentul și siguranța emoțională. I se pare firesc să flirteze cu alte femei, să caute alte povești străine.
Tot ce este între voi se rezumă la un joc lipsit de valoare, la decizii luate în mod egoist, la o prezență instabilă. El îți reproșează atât de multe lucruri, te judecă pentru orice fleac, îl nemulțumește orice detaliu.
Nu există o perspectivă clară a lucrurilor, nu există acțiuni care să confirme un comportament demn. Dimpotrivă, descoperi un bărbat imatur emoțional, care abia așteaptă să profite de sinceritatea și deschiderea ta.
Este important să ai alături de cine să construiești, să știi că încrederea și asumarea nu lipsesc din relație, să găsești în acest bărbat un partener, un prieten și un susținător.
© De Vorbă cu Tine





