Acele sentimente sincere nu mai există în sufletul ei, acea dorință de a construi împreună a fost anulată în timp. Acum nu mai vrea nimic de la această relație, privește omul de alături cu indiferență, îl consideră un străin, a încetat să îl mai iubească.

Poate că va ascunde un timp emoția, își va spune că este doar ceva temporar. Dar inima ei nu va putea minți, cuvintele ei nu vor putea menține iluzia. Va înțelege că iubirea a dispărut, va înțelege că nu mai are rost să se prefacă, pentru că totul va fi diferit.

Ea nu mai respectă omul de alături și nu mai vrea să-l accepte în lumea ei. Din iubirea față de el se atașase emoțional, respecta și admira un fel de a fi, răspundea cu încredere la dovezi de sinceritate, era recunoscătoare pentru tot.

Acum îl privește cu indiferență, refuză să construiască poduri între lumile lor, să acum își dă seama că nu mai are motive să aprecieze și să înțeleagă. Tot ce în trecut o apropia de acest om acum devine o mlaștină a regretelor, a lipsei de respect.

Pur și simplu s-a resemnat. Iubind din toată inima, își dorea atât de mult să reușească împreună, era gata să lupte, să demonstreze, să ierte. Se implica, încerca să convingă, făcea tot posibilul ca relația să funcționeze și el să fie fericit.

Acum nu mai vrea să demonstreze nimic. S-a resemnat cu această nouă realitate, a ales să se refugieze în propria lume, să caute răspunsuri în interior. El nu mai poate schimba nimic, ea nu mai vrea să trăiască iluzia.

Există multă critică, multe reproșuri

În trecut avea atât de multe motive să admire, să înțeleagă, să fie recunoscătoare. Acum reproșurile au luat locul complimentelor, critica a luat locul admirației. Tot ce face partenerul este deranjant, imposibil de acceptat, de susținut.

O irită gesturile omului de alături, cuvintele lui, tentativele acestuia de a cere explicații. Nu mai vrea să fie alături, el a devenit un străin pentru care nu mai găsește loc în inima ei. Reproșează și critică tot ce nu a fost spus până acum.

Comunicarea este toxică sau nu există deloc. Iubea și își deschidea sufletul în fața lui, îi vorbea despre toate lucrurile importante, stătea de vorbă cu el ore întregi. Acum refuză să comunice sincer, i se pare inutil să mai facă asta.

Răspunsurile sunt scurte și banale, în discuții nu mai există loc pentru „noi”, pentru viitor, pentru experiențe comune. De multe ori pur și simplu alege să tacă, să oprească orice tentativă de a veni aproape de acest om.

Nu-i pasă de emoțiile lui. În trecut era cel mai bun prieten al lui, îl susținea necondiționat, îi asculta cuvintele, îi îmbrățișa povestea. În trecut își făcea griji, empatiza cu visurile lui, îl motiva să fie mai bun, îl provoca să fie sincer.

Acum pur și simplu nu-i pasă. Nu mai contează ce simte, unde este, ce face, la ce se gândește. Nu o mai interesează dacă există sau nu perspective, dacă este fidel sau o trădează, dacă ține la ea sau o urăște. Știe că nu mai are rost.

© De Vorbă cu Tine