fb

5 lucruri pe care mi-aş fi dorit să le ştiu înainte de a mă implica într-o relaţie

Cum a fost ultima ta relație? Minunată, serioasă, de umplutură, fără sens? Ai iubit și ai fost iubită? Ai suferit sau ai făcutpe cineva să sufere? Ai construit sau ai trăit individual? Fie că ești mulțumită de viața ta de acum, fie că ți-e dor de ce a fost în trecut, ai tras linia să vezi unde ai greșit și unde nu? Eu una am greșit. Mi-am învățat lecțiile din mers. Și totuși, nu o dată m-am întrebat cum ar fi fost dacă aș fi ştiut următoarele lucruri:

1. Doar pentru că cineva te iubeşte, nu înseamnă că îţi şi aparţine

Omul tău a avut o viaţă şi înaintea ta. Iubirea nu trebuie să fie afectată de faptul că înainte de a vă cunoaşte aţi avut vieţi şi povești diferite. E normal asta. Și trebuie să accepți asta, odată ce ai hotărât să fii aproape azi și nu ieri. Să fii alături de un om liber, nu sclavul tău. A fi îndrăgostit de cineva nu înseamnă să petreci fiecare secundă alături de persoana respectivă, ci să faci fiecare secundă petrecută împreună să conteze.

2. Nu îţi poţi forţa partenerul să se schimbe

El ori este lângă tine, ori nu. Deseori ne minţim pe noi înşine când definim o persoană, doar pentru că nu avem puterea de a accepta că lucrurile şi persoanele nu sunt exact aşa cum ne dorim noi. Iar să obligi omul tău să se schimbe doar pentru că tu vrei asta e la fel ca și cum ai încerca să fii lângă altcineva decât el. Adevărul va ieşi mereu la iveală, fie că va fi la prima întâlnire sau la aniversarea de 10 ani. Iar la 10 ani e mult mai greu să accepți un om străin.

3. Doar tu te completezi

Două jumătăţi formează un întreg. Matematic este corect, dar într-o relaţie această regulă nu se aplică. Dacă începi o relaţie gândind că partenerul tău trebuie să te completeze, să aibă calităţi acolo unde tu ai defecte şi să formaţi întregul perfect, acea relaţie este destinată eşecului chiar din prima clipă. Bineînţeles, o relaţie sănătoasă te va ajuta să creşti, însă nu trebuie să împovărezi iubirea cu fel și fel de aşteptări ridicole.

4. Prietenii şi familia ta îşi vor aminti ce le-ai povestit despre relaţia ta

Dacă te plângi constant familiei și prietenilor de relaţia ta, nu fi surprinsă dacă partenerul tău nu va fi acceptat de ei. Ei îţi doresc binele, iar dacă toată lumea aude cât e de groaznică relaţia în care eşti, atunci toată lumea te va încuraja să-ţi părăseşti partenerul. Sunt lucruri care se trăiesc în intimitatea unei relații. Sunt lucruri care se rezolvă în doi. Sunt momente care se trăiesc în doi. Să implici pe alticeva în construcția voastră deja nu e relație, e piață.

5. „Noi” trebuie să existe și în momentele grele, nu doar cele bune

Advertisement

Mulți au tendinţa de a fi iubitori faţă de partener atunci când lucrurile merg bine, dar în momentul în care relaţia începe să scârţâie, devin izolați. Sau și mai mult, vin cu reproșuri, cu certuri, cu neînțelegeri. Într-o relaţie există şi momente grele, iar reacţia ta este factorul care determină rezultatul. Comunicarea este cea care rezolvă problemele. Nu refuzul de a înțelege, nu ignoranța, nu singurătatea, ci comunicarea. Singurul mod prin care puteţi trece peste micile obstacole este să le înfruntaţi împreună. ÎMPREUNĂ!

Și atunci când vei dori să crești relația în care ești sau să te implici în una nouă, gândește-te ce e mai important: să te implici total și să știi că cel puțin ai făcut asta sau să fii indiferent și apoi să regreți? Fiecare trăiește după cum acționează.

via: novapost