fb

5 greşeli pe care le fac femeile atunci când se îndrăgostesc și care într-un final le frâng inima

Noi, femeile, visăm la bărbatul perfect. Bărbatul alături de care vrem să fim până la sfârşit. Dar până a întâlni bărbatul „perfect”, trebuie să trecem prin câteva relaţii fără perspectivă, sau să ne pierdem timpul pe cei ce nu merită, sau decidem să rămânem cu persoana„incorectă”.

Uneori credem că vom putea iubi acel om „incorect” de alături, că o să trecem cu vederea neajunsurile sale. E imposibil, fiecare are neajunsuri. Dar unele din ele să depășesc limita. De exemplu lipsa motivaţiei, agresivitatea, dorinţa de a controla fiecare mişcare.

Însă când suntem îndrăgostiţi putem trece cu vedearea multe din acestea.  Dar nu e o regulă universală, sunt multe excepţii. Iată 5 greşeli comise de femei atunci când se îndrăgostesc (care în final le frâng inima).

1. Nu ignora semnalele care-ți spun că te manipulează

Dacă nu-şi îndeplineşte promisiunile, acest lucru spune multe despre caracterul lui de bărbat. Chiar şi când nu sună atunci când zice că o va face.

Un bărbat nu apelează la acţiuni manipulatorii pentru a evita un conflict sau pentru a-ţi obţine aprobarea. Dacă se ţine de promisiuni, asta arată că te stimează şi-şi respectă principiile.

2. Dacă nu poate purta o discuţie calitativă

Pasiunea şi atracţia poate orbi pentru o clipă, dar relaţiile se bazează pe fapte reale. Nu merită să fii cu un bărbat cu care nu poţi discuta, căruia nu-i poţi deschide sufletul. O femeie are nevoie de aşa ceva, iar pentru asta ea are nevoie să se simtă confortabil cu el.

3. Nu ignora simţul umorului prost

Nu te apropia prea mult de bărbaţii care iau viaţa prea în serios şi râd rar. Un astfel de bărbat nu te va amuza, nu va putea privi problemele cotidiene într-o manieră pozitivă. Pesimismul e molipsitor şi nu îmbunătăţeşte viaţa.

4. Nu încerca să iniţiezi ceva cu un tânăr fără serviciu sau fără perspectivă

Chiar dacă are o personalitate interesantă nu te da în vânt după bărbaţii fără job. Bărbaţii fără un serviciu au stima de sine scăzută, nu sunt orientaţi în viaţă. Aşteaptă până îşi găseşte o direcţie înainte de a începe o relaţie cu el.

El e pierdut şi nu va aprecia efortul şi ajutorul tău: nici cel emoţional, nici cel financiar. Viaţa lui e un haos, nu vei clarifica mai nimic, doar  te vei alătura altor probleme.

5. Nu percepe relația intimă drept o rutină plicticoasă

Advertisement

Nu accepta ceea ce nu te înnebuneşte în pat. Majoritatea femeilor se împacă cu gândul că relația intimă poate fi lipsită de pasiune. Greșit.

Source :

wiolife