5 gesturi care îl vor provoca pe un bărbat să se gândească la tine tot timpul

Este mai mult decât o interacțiune întâmplătoare, mai mult decât o pasiune de moment. Atunci când îți descoperă sufletul și înțelege cât de special este Universul tău, când se conectează emoțional și admiră un fel de a fi, te vrea alături pentru totdeauna.

Nu e vorba despre comportamente superficiale, care atrag imediat dar fără a construi ceva important. Nu sunt interese ascunse, care în cele din urmă resping un bărbat bun. Este atitudinea ta, energia ta, sunt intențiile tale, emoțiile tale sincere.

Stai de vorbă cu el și îl cucerești prin înțelepciunea cuvintelor, prin valorile comune, prin demnitate și curaj. Refuzi să bârfești sau să jignești pe cineva, alegi să vorbești deschis despre lucruri importante, să lași loc pentru o apropiere firească.

El înțelege cât de ușor este să comunice cu tine, cât de frumoasă este interacțiunea voastră, cât de simplu este să-și deschidă sufletul în fața ta, știind că nu te vei juca cu emoțiile lui, nu vei ascunde nimic, nu vei interpreta nimic.

Îl accepți așa cum este, îl susții din toată inima, ești aproape în momente dificile. Sunt comportamente care fac diferența, sunt gesturi care conving un bărbat bun că are rost să demonstreze, să-și asume mai mult decât o aventură.

Îi vrei binele, îți pasă când se simte prost, vii alături să înțelegi un fel de a fi, să-i validezi emoțiile, să-l încurajezi, te interesezi de viața lui și de fiecare dată ai cele mai bune intenții. Este felul în care îi îmbrățișezi sufletul și trezești admirație în inima lui.

Îl provoci să trăiască intens și frumos

Fiecare experiență, fiecare moment petrecut împreună, fiecare mesaj transmis aduce liniște și pasiune în viața lui. Refuzi să te ascunzi după aparențe, să cauți motive de indiferență, să te prefaci. Îl surprinzi prin naturalețea și gingășia ta.

Îl convingi că mai există caractere demne, acea atitudine corectă, acea dorință de a trăi în mod asumat și de a construi alături de un om drag. Îl ajuți să renunțe la egoism, să vrea mai mult de la această relație, să te vrea aproape pentru toată viața.

Alegi să iubești din toată inima, dacă știi că are rost. Fără rețineri, fără interpretări, fără presiune, lași acest sentiment profund să îmbrățișeze lumea lui, să-i transforme felul în care vede o relație, o poveste, un fel de a fi, o dorință puternică.

Nu porși măști și nu cauți să te joci cu emoțiile lui. Iubirea ta aduce liniște în sufletul lui, anulează orice orgoliu și interes egoist, îl motivează să nu renunțe atât de ușor, să demonstreze că poate fi acel bărbat asumat și bun, omul tău.

Trăiești viața cu optimism și încredere, nu rămâi blocată în regrete și eșecuri, nu te refugiezi în propria lume când se complică lucrurile. Energia ta molipsitoare, intențiile tale bune, interesul sincer pentru binele comun îl vor cuceri.

El va ști că poate construi alături de tine mai mult decât o poveste trecătoare, te va considera prioritatea lui, va căuta să răspundă cu afecțiune și dor, cu sinceritate și implicare, cu responsabilitate și grijă, cu încredere și iubire.

© De Vorbă cu Tine