fb

30 de gânduri miraculoase care îţi vor da putere în fiecare zi

Gândurile pe care le avem în cap și cuvintele pe care le rostim ne formează lumea și experiența. Mulți dintre noi au deprinderea de a gândi negativ, deși nu înțeleg cât rău îîși pot face astfel.

Aducându-ți aminte de aceste gânduri în fiecare zi, poți reuși să ai o viață frumoasă. E important să credem în ceea ce spunem și să ne gândim la ceea ce vorbim.

Permit iubirii să curețe și să vindece fiecare parte a corpului și a sufletului meu.

Capacitatea mea de a ierta începe procesul de vindecare. Știu că merit asta.

Am încredere în lumea și înțelepciunea mea interioară. 

Ascult de vocea mea lăuntrică. Intuiția mereu este de partea mea.

Sunt gata să iert. 

Iertarea altor oameni mă eliberează de trecut. Iertarea înseamnă rezolvarea multor probleme. Iertarea este un dar.

Sunt mulțumită de ceea ce fac. 

Fiecare moment din viața mea este miraculos, întrucât mă ghidez de instinctele mele și-mi ascult inima.

Puterea este concentrată în momentul de acum. 

Trecutul nu mă mai poate influența. Sunt liberă acum. Ziua de azi este cea mai importantă, ea creează viitorul.

Vreau să mă schimb.

Vreau să mă eliberez de vechile convingeri nesănătoase.

Fiecare gând de-al meu reprezintă viitorul. 

Universul mă susține să acționez corect, susține gândurile și calea pe care o aleg acum.

Eliberez toate așteptările.

Trăiesc viața, o simt. Mă iubesc și iubesc ceea ce fac. Nu am așteptări, fie ele exagerate sau nu.

Viața mea este o oglindă. 

Oamenii din viața mea reprezintă reflecția mea.

Sunt un prieten minunat. 

Simt oamenii din jur și mă împrietenesc cu ei. Sunțin prietenii, îi ascult, îi înțeleg.

Libertarea este regula mea de aur. 

Sunt liberă să gândesc ce vreau, sunt liberă să acționez așa cum cred că este mai bine.

Elimin fricile și îndoielile. 

Este alegerea mea: să-mi fie frică sau nu. Mă accept și înțeleg ce vrea inima și sufletul.

Iubesc viața.

Trăiesc din plin, frumos. Ofer vieții anume ceea ce vreau să primesc de la viață.

Îmi iubesc corpul. 

Construiesc pacea în sufletul meu, iar corpul reflectă starea de bine a sufletului.

Transform experiența în posibilitate.

Fiecare problemă are o soluție.

Sunt liniștită. 

Liniștea și armonia sunt în mine. Simt răbdarea, empatia, blândețea.

Merit toată dragostea. 

Nu trebuie să mă forțez ca să obțin dragoste. Merit dragostea pentru că exist.

Trăiesc odată cu vârsta mea. 

Viecare vârstă are frumosul ei. Trăiesc cu ziua de azi.

Trecutul a plecat pentru totdeauna. 

Este o nouă zi, în care trăiesc momentul de acum.

Nu forțez oamenii să rămână. 

Mă bazez doar pe emoții sincere.

Casa mea este liniștea mea. 

Mă refugiez aici de fiecare dată când vreau să gă regăsesc.

Atunci când spune DA, viața îmi spune DA.

Viața mea reflectă gândurile mele. Trăiesc frumos și sincer.

Serviciul mă satisface. 

Mă concentrez pe ceea ce fac și acționez conștient.

Viitorul meu este minunat. 

Trăiesc o iubire nelimitată, sunt fericită.

Am noroc la toate.

Succesul meu va fi așa cum mi-l doresc. Sunt o câștigătoare.

Merit tot ce este mai bun. 

Aici, acum. Gândurile și emoțiile mele îmi permit asta.

Viața este simplă. 

Trebuie doar să o trăiești.

Sunt în centrul schimbărilor pozitive. 

Doar lucrurile bune pot ieși în calea mea.

Simt dragostea oriunde.

Oamenii care iubesc sunt în viața mea, lucrurile pe care le iubesc sunt în lumea mea.

Advertisement

Știu să iau decizii.

Îmi ascult înțelepciunea interioară. Decid așa cum cred că este corect.