3 semne că despărțirea de el a fost cea mai bună decizie

A fost complicată despărțirea de el, ai sperat până în ultima clipă că se va schimba, va înțelege unde a greșit, va deveni alt om, va fi recunoscător pentru tot ce ai făcut de dragu lui. Dar lucrurile au rămas la fel, ba chiar s-au înrăutățit.

A continuat să joace rolul unui indiferent, să vină și să plece când vrea, să impună comportamente nepotrivite. Se credea atât de importat, îți vorbea urât și aștepta din partea ta admirație și încredere totată, doar pentru că este alături.

Ai ales demnitatea în locul umilinței, ai ales să nu uiți de tine, ai obosit să demonstrezi adevărul unui mincinos, să-i vorbești despre fidelitate și sinceritate în timp ce te trăda și se folosea de tine. Ai plecat și ai înțeles că a fost cea mai bună decizie.

În sufletul tău este liniște, nu mai suferi. Alături de el ai avut parte de multe nopți nedormite, de multe întrebări fără răspuns, te sufocai în această poveste, trăiai în fiecare zi îndoiala și neîncrederea. Îți era frică de prezent și de viitor.

Căutai cu disperare motive să mergi mai departe, cu sufletul gol. Te agățai de orice iluzie, de fiecare cuvânt pozitiv spuse de acest om. Știai că în orice clipă îți poate spune că pleacă, nu mai vrea nimic, nu-i pasă, poți să faci ce vrei.

Acum te-ai regăsit, te-ai întors cu fața spre inima ta, ți-ai dat seama că nimic nu contează mai mult decât liniștea din sufletul tău. După mult timp nu mai suferi, nu mai implori atenție, nu mai ești judecată și criticată de nimeni.

Ai descoperit din nou bucuria de a trăi, de a iubi

Acea relație a fost atât de toxică, omul de lângă tine anula orice tentativă de a merge mai departe, orice moment de recunoștință. Nu-i păsa că suferi, că te simți prost, conta doar dorințele lui, așteptările lui, frustrările lui.

Îl iubeai atât de mult și erai gata să faci totul pentru el. Dar acum ai înțeles că nu era vorba despre iubire, pur și simplu erai dependentă, trăiai obsesia și credeai că după el nimic nu va mai fi la fel. Însă realitatea ți-a demonstrat altceva.

Acum te bucuri din nou de fiecare zi, ai regăsit fericirea de a trăi experiențe frumoase, de a descoperi oameni dragi, de a-ți urma visurile, fără să fii acuzată, forțată să uiți de tine, umilită și trădată. Ești recunoscătoare pentru tot ce ai.

Nu mai sacrifici totul pentru o iluzie, pentru un om indiferent. Ai trăit momente foarte grele, când iluzia luase locul realității, când ignorai comportamente toxice și îți spuneai că tot ceea ce face el este din iubire. Dar simțeai că nimic nu este bine.

Ai cedat atât de mult, ai fost rezerva lui perfectă, ai acceptat roluri atât de urâte, doar să continui povestea. Dar sufletul tău îți spunea că nu este povestea ta și nu este omul tău, nu ai ce să cauți lângă o persoană manipulatoare.

Ai plecat, ai găsit puterea să mergi mai departe și din acel moment totul s-a schimbat. Dezamăgirea, umilința, durerea, sacrificiul au dispărut odată cu acel om. Acum trăiești frumos, descoperi liniștea în interior, iubești și ești iubită.

© De Vorbă cu Tine