fb

18 gânduri motivaţionale pe care ar trebui să le reciteşti în fiecare dimineață

1. Nu-ţi mai petrece timpul cu persoane nepotrivite – viaţa este scurtă şi nu are rost să stai în compania unor persoane care nu te binedispun. Dacă cineva te vrea alături, va face tot posibilul să fii acolo, şi la bine, şi la greu.

2. Nu fugi de problemele tale – mai bine la înfrunţi şi le rezolvi. Nu va fi uşor, dar aşa vei scăpa de ele pentru totdeauna. În timp, învăţăm să le facem faţă tuturor problemelor, să ne adaptăm situaţiei, să învăţăm acolo unde este cazul.

3. Nu trăi în minciună – poţi minţi pe oricine altcineva, dar nu pe tine. Te vei simți mult mai bine dacă vei fi onest cu tine.

4. Nu uita de nevoile tale – este dureros atunci când începi să uiţi de tine, mai ales când iubeşti pe cineva. Trebuie să-ţi aminteşti că şi tu eşti o persoană specială. Ajuţi pe alţii, dar trebuie să te ajuţi şi pe tine. urmează-ţi pasiunile şi inima şi fă ceea ce contează pentru tine, căci momentul tău este acum!

5. Nu încerca să fii ceea ce nu eşti – este o mare provocare să fii tu însuţi. Nu încerca să le faci celorlalţi pe plac, să fii aşa cum şi-ar dori ei să fii. Poate că ei te vor iubi mai mult dacă te porţi natural, fără măşti false.

6. Lasă trecutul în urmă – ai şansa de a începe un nou capitol al vieţii tale. Pune punct şi ia-o de la capăt. Mergi mai departe fără să ai remuşcări din trecut. Trăieşte prezentul.

7. Nu-ţi fie teamă să greşeşti – uneori poate fi mai productiv să greşeşti decât să nu faci nimic. Apoi, a greşi e omenesc. Eşecul şi succesul sunt mereu în întrecere. Mai bine încercă să faci ceva, chiar dacă greşeşti, decât să nu faci şi să te gândeşti cum ar fi fost dacă…

8. Nu te mai certa pentru greşelile din trecut – poţi iubi persoana nepotrivită şi poţi plânge din motive stupide, dar ceea ce contează este că aceste lucruri te ajută în găsirea soluţiilor. Poţi afla care este persoana potrivită şi lucrurile care contează, cu adevărat, pentru tine.

Cu toţii greşim, avem remuşcări, regrete din trecut, dar nu toate sunt din cauza ta. Se împart. Tu ai puterea de a schimba ceva, în bine. Fiecare lucru care se întâmplă în viaţa ta te pregăteşte pentru momentele care vor veni.

9. Nu poţi cumpăra fericirea – multe lucruri pe care ţi le doreşti pot fi scumpe sau nu. În realitate, lucrurile care îţi aduc satisfacţie sunt gratuite – dragoste, zâmbete, pasiuni, fericire.

10. Nu alerga după fericire – dacă nu eşti fericit cu tine, mulţumit, atunci nu vei putea cunoaşte acest sentiment nici într-o relaţie. Trebuie să ai stabilitate în viaţa ta, înainte să o poţi împărtăşi cu altcineva.

11. Nu fi neglijent – nu te mai gândi că ce e prea mult va atrage după sine problemele. Evaluează situaţia şi ia o decizie decisivă. Nu poţi schimba ceea ce refuzi să confrunţi. A progresa împlică şi riscuri.

12. Nu te mai gândi că nu eşti pregătit – nimeni nu se simte 100% pregătit atunci când se iveşte o oportunitate. Cele mai bune şanse din viaţa ta te provoacă să ieşi puţin din zona ta de confort, te ajută să te dezvolţi. Rezultatul contează!

13. Nu te mai implica în relaţii din motive greşite – o prietenie trebuie aleasă şi oferită cu grijă. Mai bine singur, decât într-o companie greşită.

Nimeni nu te grăbeşte, dacă ceva trebuie să se întâmple, atunci se va întâmpla la momentul potrivit, cu persoana potrivită, şi dintr-un motiv întemeiat. Te îndrăgosteşti atunci când eşti pregătit, nu din singurătate.

14. Nu refuza o relaţie doar că cea veche nu a funcţionat – întâlneşti anumite persoane dintr-un anume motiv. Unele te vor testa, altele te vor folosi, iar altele te vor învăţa ceva. important este să te ajute să scoţi la lumină ce ai tu mai bun.

15. Nu mai concura cu toţi din jurul tău – nici nu ar trebui să îţi faci atâtea probleme că alţii fac nu ştiu ce lucruri mai bine decât tine. Mai bine te concentrezi asupra propriei tale persoane, a ce doreşti să faci şi cum faci. Bălălia pentru succes trebuie să se dea între tine şi persoana ta.

16. Nu fi gelos pe cei din jurul tău – gelozia este arta de a contoriza succesul celorlalţi în locul celui personal. Mai bine te gândeşti ce ai tu mai bun, iar ceilalţi nu.

Advertisement

17. Nu-ţi mai plânge de milă şi nu te mai compătimi – viaţa are suişuri şi coborâşuri tot dintr-un anume motiv. Înveţi să alegi direcţiile potrivite pentru tine, să înţelegi lucrurile care ţi se întâmplă. Ce nu te pune la pământ astăzi, mâine te face mai puternic, să te ridici să mergi mai departe.

18. Nu uita de recunoştinţă – nu contează cât de bine sau rău este, ci mulţumeşte că în fiecare zi ai şansa unei nou zile. Alţii luptă cu disperare pentru încă o zi de viaţă. Nu te mai gândi la ce-ţi lipseşte, ci la ceea ce ai tu, iar alţii nu. Bucură-te de fiecare zi a ta.