fb

18 cugetări filosofice ale lui Emil Cioran, încărcate cu o splendidă frumusețe a tragicului universal!

Emil Cioran a fost un filosof român de talie mondială, care și-a publicat lucrările în limba română și franceză. Lucrările lui grandioase se axează, în mare parte, pe subiectul pesimismului filozofic și derivă dintr-o esență semnificativă a suferinței, nihilismului și disperării.

Personalitatea remarcabilă ne-a lăsat o serie de opere importante în care se renasc toate percepțiile existențiale ale lumii, într-o dimensiune incredibilă și fascinantă.

Iată unele idei puternice ale filozofului:

Viaţa se creează în delir şi se desface în plictis.

Timiditatea este un dispreţ instinctiv al vieţii.

Să iubesc, să am milă, să aştept, să mă desăvârşesc. O scară a monotoniei, când n-ai vrut să fii un dobitoc sub cer şi niciun milog în zarea stearpă a unui oarecare absolut.

Omul este cel mai scurt drum între viaţă şi moarte.

Visez o lume în care ţi-ai da viaţa pentru o virgulă.

Fiecare om poartă nu numai viaţa sa, ci şi moartea sa.

Cum să pot admite că eu nu sunt făcut pentru viaţă, când în realitate viaţa nu este făcută pentru mine?

A trăi înseamnă: să crezi şi să speri – să minţi şi să te minţi.

În mod corect, nu te poţi întreba ce este viaţa, ci ce nu este.

A trăi singur înseamnă a nu mai cere nimic şi a nu mai aştepta nimic de la viaţă. Singura surpriză a singurătăţii este moartea.

Tot mai mult mă conving că oamenii nu-s decât obiecte: bune sau rele. Atât. Şi eu sunt oare mai mult de un obiect trist?

Viaţa nu-i posibilă decât prin uitare.

Anumite fiinţe simt pornirea spre crimă numai pentru a gusta o viaţă intensificată, aşa încât negaţia bolnăvicioasă a vieţii este în acelaşi timp omagiul ei.

Nu există argumente de a trăi.

Femeia nu-ţi iartă nicio inocenţă, precum viaţa – nicio luciditate.

Să strig, dar pe cine? – a fost unica problemă a vieţii mele.

A fi plin de tine însuţi, nu în sens de orgoliu, ci de bogăţie, a fi chinuit de o infinitate internă şi de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încât simţi cum mori din cauza vieţii. Este atât de rar acest sentiment şi atât de ciudat, încât ar trebui să trăim cu strigăte.

Viaţa – este echilibrul în bernă.