10 modalități prin care o femeie poate să-l facă pe omul de lângă ea cel mai fericit

Fiecare dintre noi este diferit, din această cauză fericirea este relativă. Ceea ce ne face pe noi să ne simțim fericiți, ar putea pe alții să-i indispună sau să le creeze un gol interior. De aceea, fiecare om în parte își alege drumul său și oamenii cu care se va simți bine, ținând cont de idei, priorități și educație.

Un lucru este cert, atât timp cât lângă noi nu stau oamenii potriviți, mereu ne vom simți goi pe interior. Nu ne putem lua zborul când la fiecare încercare de a atinge cerul, ne sunt  frânte aripele.

Lucrurile materiale, călătoriile și multe alte experiențe care ne fac pe noi, oamenii, să ne simțim împliniți, nu au nimic cu fericirea. Fericirea nu reprezintă succesul, banii, puterea, pe care le deținem. Este o stare de spirit care trăiește în conștientul nostru. Nu trebuie căutată și nu este nevoie de eforturi ca să fie prezentă în a noastră existență.

Pur și simplu, este nevoie de o minte relaxată. Trebuie să înțelegem că fericirea trăiește în noi, iar odată ce încercăm să o căutăm într-un viitor apropiat, nu facem altceva decât să ne îndepărtăm de noi înșine.

Totodată, cât de fericiți și împliniți am fi, pentru că ne-am realizat visurile, pentru că trăim viața pe care ne-am dorit-o din totdeauna. Totuși va exista un gol în al nostru interior, deoarece, noi, oamenii avem nevoie de a împărtăși și de a dărui din ale noastre trăiri, din a noastră energie și din ale noastre experiențe. De aceea, mereu vom fi în căutarea cuiva care să aibă răbdarea și capacitatea de a ne asculta indiferent de circumstanțe. Doar că, nimeni nu ne va putea accepta o parte din a nostră fericire, dacă nu va purta dragostea în ale sale sentimente, fiindcă fericirea fără dragoste nu poate supraviețui.

Atât femeile cât și bărbații sunt dependenți de dragoste. Atunci când dragostea lipsește în relație, fericirea dispare mai devreme sau mai târziu. Din cauza educației greșite, de multe ori privim partenerul de viață ca fiind dur și imun la durere. Greșim amarnic, fiindcă bărbații, la fel ca femeile au nevoie ca a lor rezevor interior să fie alimentat cu iubire, blândețe și atenție.

Iată 10 modalități prin care îți  vei face fericit omul de alături:

1. Fii înțelegătoare. Toleranța și înțelegerea pot evita certurile și neînțelegerile. De aceea, omul de alături are nevoie de îngăduința ta atunci când ia decizii greșite. Astfel, se va simți iubit și acceptat.

2. Spune nu criticii. Critica nu e soluția perfectă de a corecta partenerul. Obiecțiile trebuie spuse cu blândețe, fără a învinovăți sau a judeca. Cicălitul poate transmite celui de lângă tine că nu este apreciat.

3. Susține-i visurile. Chiar dacă ți-ar părea că dorințele pe care le are omul tău sunt nerealizabile. Încearcă să-l încurajezi și amintește-i de fiecare dată că-i ești alături.

4. Oferă-i libertate. O  relație sănătoasă nu este bazată pe dependența unul de celălalt. La fel ca tine, omul de alături are nevoie de timpul său pe care să-l petreacă așa cum își dorește și cum crede că-i mai corect.

5. Oferă-i respect. Respectul stă la baza oricărei relații. Arată-i că-l apreciezi și îi respecți părerile și alegerile.

6. Fii sinceră. Atât timp cât ai căutat dragostea și ai găsit-o în ale lui brațe, încearcă să fii sinceră cu el. Spune-i ceea ce simți cu adevărat. Nu-i acuza tăcerea, ci transmite-i mesajul pe care dorești să-l cunoască.

7. Ascultă-l. Cel mai mare defect al omenirii este că nu are răbdare de a asimila mesajul care i-a fost transmis. Din cauza emoțiilor, de multe ori partenerii înțeleg ceea ce vor ei să înțeleagă și nu ceea ce le-a fost spus de omul lângă ei. Încearcă să fii calmă și înțelegătoare, chiar dacă părerea lui nu coincide cu a ta.

8. Bucură-te de el. Noi, oamenii, cel mai mult ne bucurăm atunci când cei de lângă noi sunt fericiți de prezența noastră. Demonstrează-i că prezența lui te bucură și ești împlinită atunci când primești de la el un mesaj de dragoste, iar seara îți oferă un sărut de dor.

9. Iubește-l. Fiecare om este dependent de iubire. Suntem născuți din iubire, iar atunci când acest sentiment divin lipsește din viața noastră, ne simțim singuri. Arătându-i prin fapte omului  drag cât de mult îl iubești, relația voastră va deveni mai puternică și mai trainică.

10. Vobește-i. Comunicarea reprezintă nucleul relației. Doar comunicând ambii parteneri pot  afla ce-i deranjează în relație și ce-ar dori să schimbe. Discuțiile mature și constructive pot evita certurile și despărțirile.

Până la urmă, contează cât de sinceră ești cu tine însăți și cât de adevărat îl iubești pe cel de alături. Atât timp cât între parteneri există înțelegere, respect și  iubire, pot trece peste multe tentații și încercări. Fericirea se construiește în doi și neținând cont de greutăți ținutul de mână naște speranța – împreună e mult mai ușor de făcut față tuturor greutăților.

Cu drag, Mary