fb

10 alegeri pe care le vei regreta peste 10 ani și cum ai putea să le ocolești

„Dar dacă…” Aceste două cuvinte puse împreună pot fi începutul uneia dintre cele mai triste fraze.

Aici sunt zece alegeri care pot duce într-un final la această frază de regret și modalități cum ai putea să le ocolești:

  1. Porți o mască pentru a-i impresiona pe alții

Dacă fața pe care o arăți lumii este acoperită de o mască, într-o zi nu va mai rămâne nimic sub ea. Când petreci prea mult timp concentrându-te asupra percepțiilor altora despre tine, vei uita într-un sfârșit cine ești. Nu trebuie să fii perfect pentru a impresiona și inspira oamenii. Lasă-i să se inspire din modul în care lupți cu propriile imperfecțiuni.

  1. Lași pe altcineva să îți creeze visele

Cea mai mare provocare în viață este să descoperi cine ești și să devii fericit cu ceea ce găsești. O mare parte din aceasta este decizia de a rămâne fidel propriilor obiective și vise. Uneori, vei face lucruri considerate exagerate de alții, dar când vei pierde emoționat noțiunea timpului, vei ști că faci ceea ce trebuie.

  1. Te afli în companii negative

Nu permite cuiva să te molipsească de o atitudine negativă. Când vei înțelege că a fi în compania unui grup negativ este o alegere, nu o obligație, vei deveni liber să cauți o companie plină de compasiune, generozitate și toleranță.

  1. Ești egoist

O viață plină de fapte bune și un caracter pozitiv este piatra de temelie. Cei pe care i-ai inspirat și cu care ți-ai împărtășit iubirea își vor aminti mere cum i-ai făcut să se simtă chiar și după ce nu vei mai fi. Deci sculptează-ți numele în inimile altora. Ce faci pentru tine va muri cu tine, în schimb ce faci pentru alții va rămâne o dovadă vie că nu ai trăit în zadar.

  1. Eviți schimbarea și creșterea

Dacă vrei să îți cunoști trecutul, uită-te la condițiile din prezent. Dacă vrei să îți cunoști viitorul, analizează-ți acțiunile din prezent. Trebuie să te desprinzi de ce este vechi, pentru a construi ceva nou. Dacă realizezi acest lucru la moment și iei măsuri, te vei îndrepta spre un succes garantat.

  1. Renunți când lucrurile merg mai greu

Nu există eșecuri, doar rezultate. Chiar dacă lucrurile nu se desfășoară cum ai așteptat, nu fi descurajat și nu renunța. Cel care continuă să avanseze pas cu pas la un moment dat va câștiga.

  1. Încerci să controlezi fiecare lucru

Viața trebuie trăită, nu strangulată. Uneori doar trebuie să te relaxezi pentru ca viața să își urmeze cursul firesc. Respiră adânc. Când apele se calmează, fă următorul pas. Nu este necesar să știi încotro te îndrepți. Este nevoie de timp pentru a conecta toate punctele.

  1. Te mulțumești cu mai puțin decât meriți

Fii îndeajuns de puternic pentru a da drumul unor lucruri și suficient de înțelept pentru a aștepta ceea ce meriți. Câteodată este nevoie să fii doborât pentru a te înălța mai sus decât ai fost până acum. Nu ceda.

  1. Amâni la nesfârșit lucrurile de azi pe mâine

Întotdeauna crezi că ai mai mult timp de cât ai de fapt. Dar te vei trezi într-o dimineață și vei realiza că nu mai ai nicio clipă pentru a munci asupra lucrurilor pe care mereu ai fi dorit să le faci.

  1. Ești leneș și plictisit

Lumea nu-ți datorează nimic, tu îi datorezi ceva. Încetează să visezi și preia controlul. Este prea târziu să aștepți pe cineva pentru a face ceva, cândva. Acea zi este acum. Și acel cineva este lumea care are nevoie de tine.

Articol original pe: marcandangel.com