Un discurs excepțional! De ce viitorul nostru depinde de lectură

Dacă cineva vă va întreba de ce ar trebui să citească și ce rost au cărțile, arătați-le acest discurs, ținut de Neil Gaiman în 2013.

”E important ca oamenii să declare din start când au o poziție vizavi de o chestiune, de ce au această poziție, precum și dacă sunt părtinitori. Să ofere deci un fel de declarație personală a intereselor. Eu, în continuare, vă voi vorbi despre lectură.

Vreau să vă spun de ce bibliotecile sunt importante. Vreau să vă dau de înțeles că să citești ficțiune, să citești pentru plăcere, este una din cele mai importante acțiuni din viața unui om.

Sunt, evident, extrem de părtinitor – doar sunt scriitor, și adesea scriu ficțiune. Scriu pentru copii și pentru adulți. De aproape treizeci de ani, mi-am câștigat traiul prin cuvinte, compunând istorii și așezându-le pe hârtie.

Evident, este în interesul meu ca oamenii să citească, ca bibliotecile și bibliotecarii să existe în continuare și să răspândească dragostea pentru lectură și pentru spațiile unde lectura poate avea loc.

Așa că, sunt părtinitor ca scriitor.

Dar sunt cu mult, mult mai părtinitor ca cititor.

Am fost odată la New York, unde am avut ocazia să asist la o discuție despre construcția de închisori private – o industrie înfloritoare în SUA. Industria închisorilor necesită un plan de dezvoltare – de câte celule vor avea nevoie în viitor? Câți pușcăriași vor fi, să zicem, peste 15 ani? Și oamenii au înțeles că aceste numere pot fi prezise foarte ușor apelând la un algoritm destul de simplu, care se bazează pe procentul de copii cu vârstele de 10 și 11 ani care nu pot citi. Și care, bineînțeles, nu pot citi din plăcere.

Nu există o legătură directă: nu se poate afirma că o societate cu știință de carte are criminalitate zero. Însă între aceste mărimi există corelații foarte reale.

Și cred că unele dintre aceste corelații, cele mai simple, se bazează pe un aspect – și el foarte simplu.

Oamenii cu știință de carte citesc ficțiune.

Ficțiunea are două utilități.

Întâi de toate, ea creează dependență de lectură. E stimulentul pentru a afla ceva nou, pentru a întoarce pagina; e nevoia de a continua, chiar dacă este greu, pentru că cineva are neplăceri, și pur și simplu trebuie să afli cu ce se va termina totul…

… e un stimulent foarte real. Și te impune să înveți cuvinte noi, să gândești gânduri noi, să mergi înainte. Să descoperi că lectura în sine e o plăcere. Odată ce ai înțeles acest lucru, ești pe calea lecturii permanente.

Cel mai simplu procedeu de a crește copii cu știință de carte – este să-i înveți să citească, și să le demonstrezi că cititul – e o ocupație plăcută. Ceea ce înseamnă, în cel mai simplu caz, să le găsești cărți pe plac, și să le oferi acces liber la ele, pentru ca mai apoi să-i lași să citească singuri.

Nu cred că există cărți rele pentru copii. Din când în când se conturează o modă, printre unii adulți, de a atrage atenția asupra unor cărți pentru copii, ori asupra unui gen întreg, sau a unor autori, după care declară că cărți sunt rele și trebuie interzise copiilor. Am văzut aceste manifestări iar și iar.

E o prostie. E snobism și naivitate crasă.

Nu există autori răi pentru copii, dacă copiii vor să-i citească și le caută cărțile, pentru că toți copiii sunt diferiți. Ei găsesc istoriile de care au nevoie, și pătrund în aceste istorii. O idee banală și tocită lor nu le pare banală și tocită. Pentru ei e prima data când contactează cu ea. Nu descurajați copiii să citească, dacă aveți impresia că citesc lucruri greșite.

Cea de-a doua utilitate a ficțiunii constă într-aceea că ea dezvoltă empatia. Când privești televizorul sau un film, te uiți la ce se întâmplă cu alți oameni. Proza de ficțiune, însă, e ceva ce contruiești cu 31 de litere și o mână de semne de punctuație, cu care tu și numai tu, făcând uz de propria imaginație, creezi o întreagă lume, o populezi cu oameni și o privești prin ochii lor.

Începi să simți lucruri noi, să vizitezi locuri și lumi, despre care nu ai fi aflat. Afli că lumea din afară – ești tot tu. Devii altcineva, iar la întoarcerea în lumea proprie, vei fi un pic diferit.

Empatia e un intrument ce adună oamenii în grupuri, permițându-ne să fim mai mult decât doar individualiști obsedați de sine.

În cărți veți mai găsi ceva extrem de important și de mare folos în viața de mai departe. Și anume: nu e neapărat ca lumea să rămână așa cum este. Ea poate fi schimbată.

În 2007 am fost în China, la prima din istoria acestei țări Convenție de SF&Fantasy aprobată de partid. La un moment dat l-am tras deoparte pe un oficial de vârf, și l-am întrebat: de ce? Literatura SF a fost dezaprobată o perioadă lungă de timp. Ce s-a schimbat?

E simplu, mi-a spus el. Chinezii produceau lucruri excepționale atunci când alții le ofereau planuri. Însă ei nu inovau și nu inventau. Ei nu aveau imaginație. Așa că o delegație a mers în SUA, la Apple, la Google, la Microsoft, și le-au pus întrebări despre sine oamenilor de acolo ce inventau viitorul. Și au descoperit că toți citiseră SF-uri când erau copii.

Literatura poate să-ți arate o lume nouă. Poate să te ducă acolo unde nu ai fost niciodată. După ce ai vizitat acele lumi, asemenea celor ce au gustat din fructul interzis, nu mai poți fi niciodată mulțumit pe deplin cu lumea în care ai crescut. Starea de nemulțumire e ca atare bună: oamenii nemulțumiți pot să-și schimbe lumile spre bine, să le lase mai bune, să le lase diferite.

Un procedeu prin care poți distruge dragostea unui copil pentru lectură este, bineînțeles, să faci să nu existe nicio carte prin apropiere. Și să ai grijă să nu aibă unde citi. Eu am fost norocos: când eram mic, aveam o bibliotecă locală excelentă.

Bibliotecile oferă libertate. Libertatea de a citi, libertatea de a comunica.

Ele sunt spațiu pentru educație (care nu încetează în ziua absolvirii liceului sau a universității), pentru timpul liber, pentru refugiu și pentru acces la informații.

Cred că până la urmă vorbim de natura infromației. Informația are valoare, iar informația necesară are valoare enormă. Cea mai mare parte a istoriei omenirii a decurs într-o insuficiență de informații.

În ultimii ani am trecut de la insuficiență de informații la excesul ei. După cum spunea Eric Schmidt de la Google, în prezent, la fiecare două zile, omenirea creează o cantitate de informație egală cu cea creată de la începutul civilizației până în 2003. Asta e în jurul la cinci exabaiți – pentru acei din voi care iubesc cifrele. Provocarea, deci, nu mai constă în a găsi o floare rară în deșert, ci în a găsio plantă concretă în junglă. Cum cantitatea de informație existentă este enormă, pentru a o găsi pe cea necesară vom avea nevoie de un ajutor.

Bibliotecile sunt locurile unde oamenii vin pentru informații. Cărțile reprezintă numai vârful icebergului informațional, ele stau acolo, și bibliotecarii pot liber și legal să vă aprovizioneze cu cărți. Tot mai mulți copii, decât oricând altă dată în trecut, iau cărți din biblioteci, fie ele de hârtie, electronice sau cărți audio.

Însă bibliotecile mai sunt și locuri unde oamenii fără calculator sau acces la internet pot să se conecteze la rețea. E un beneficiu enorm în vremuri când acțiuni ca căutarea unui post de lucru, trimiterea de CV-uri sau completarea formularelor pentru asistență socială migrează în spațiul online.

Bibliotecile sunt poartă spre viitor. De aceea e trist când în întreaga lume autoritățile locale închid bibliotecile, pentru a economisi ușor niște bani – cred ei, fără să înțeleagă că iau din viitor pentru a plăti în prezent. Ei închid porțile ce trebuie să rămână deschise.

Cărțile ne permit să comunicăm cu morțiii. Ele sunt un mijloc de a învăța de la cei ce nu mai sunt. Omenirea s-a creat singură, s-a dezvoltat și a dat naștere unui tip de cunoștințecare pot fi păstrate și dezvoltate, fără nevoia de a fi memorizate în întregime. Există povești mai vechi decât multe țări, povești ce au supraviețuit culturilor ce le-au creat și pereților unde au fost puse prima dată.
Avem o obligație de a susține bibliotecile. Să le vizităm, să-i încurajăm pe alții să le viziteze, să protestăm împotriva închiderii lor.

Dacă nu țineți la biblioteci, înseamnă că nu vă pasă de informație, cultură sau înțelepciune.

Nu faceți decât să curmați vocile trecutului și să prejudiciați viitorul.

Trebuie să le citim în glas copiilor noștri. Să le citim ceea, ce-i bucură. Să le citim istorii, de care ne-am săturat. Să le citim cu intonații diferite, să le captivăm interesul și să nu încetăm doar pentru că ei au învățat să citească singuri. Să facem din lectura în glas un moment solemn când ne adunăm împreună, când nimeni nu se uită în telefon, când ispitele lumii sunt lăsate într-o parte.

Trebuie să ne utilizăm limbajul. Să ne dezvoltăm, să aflăm sensul cuvintelor noi și când ele se utilizează, să ne exprimăm clar, să spunem ceea ce avem în vedere. Nu trebuie să încercăm să conservăm limba, să ne prefacem că e o chestie moartă ce trebuie onorată. Trebuie să utilizăm limba ca pe ceva viu, în mișcare, care aduce cuvinte noi, care permite sensurilor si pronunțiilor să se modifice cu timpul.

Scriitorii – îndeosebi cei pentru copii – au angajamente în fața cititorilor. Noi trebuie să scrim creații realiste, lucru îndeosebi important când compunem istorii despre oameni ce n-au existat, sau locuri unde nu am fost. Trebuie să înțelegem că adevărul nu e întâmplările ce au avut loc în realitate, dar în ceea, ce ne spune nouă cine suntem. Literatura e o minciună adevărată, până la urmă. Avem obligația de a nu ne plictisi cititorii, ci de a-l face să-și dorească să întoarcă pagina.

Una dintre cele mai bune soluții pentru cei ce citesc fără tragere de inimă, e o istorie de care nu se pot desprinde.

Trebuie să le spunem cititorilor noștri adevărul, să-i înarmăm, să le oferim protecție și să le transmitem acea înțelepciune, pe care am reușit să o strângem în scurta noastră existență în această lume verde. Avem obligația să nu predicăm, să nu citim lecții, să nu le băgăm pe gât cititorilor adevăruri-gata, la fel cum păsările își hrănesc puii cu viermi mestecați. Avem obligația ca niciodată, pentru nimic în lume și în nici un caz să nu scrim pentru copii ceea, ce la rândul nostru nu ne-am dori să citim.

Noi toți – maturi și copii, scriitori și cititori – avem obligația să visăm. Trebuie să ne imaginăm lucruri. E ușor să pretinzi că nimeni nu poate schimba nimic, că trăim într-o lume unde societatea e ceva enorm, iar personalitatea mai mică decât nimic. Însă realitatea e că personalitățile schimbă lumea din nou și din nou. Personalitățile creează viitorul și fac asta, imaginându-și că lucrurile pot fi altfel.

Uitați-vă în jur. Serios. Opriți-vă pentru o clipă și uitați-vă la încăperea în care vă aflați. Vreau să vă arăt ceva într-atât de evident, că toți au și uitat deja. Și anume: tot ceea ce vedeți, inclusiv pereții, a fost la un moment dat imaginat. Cineva a hotărât, că e mult mai confortabil să stai pe scaun decât jos, și a inventat scaunul. Cineva a trebuit să inventeze o modalitate, prin care eu să vă pot vorbi aici, la Londra, fără riscul de a fi udat de ploaie. Această încăpere și toate obiectele din ea, toate obiectele din această clădire, din acest oraș – există pentru ca iar și iar, oamenii și-au imaginat lucruri.

Trebuie să facem lucrurile frumoase. Să nu lăsăm lumea mai urâtă decât am găsit-o, să nu golim oceanele, să nu transmitem probleme noastre generațiilor viitoare. Trebuie să facem curățenie după noi, și să nu ne lăsăm copiii într-o lume pe care atât de prostește am stricat-o, prădat-o, mutilat-o.

Odată pe Albert Einstein l-au întrebat cum am putea sa ne facem copiii mai inteligenți. Răspunsul lui a fost simplu și înțelept. Dacă doriți ca copiii să vă fie inteligenți, citiți-le povești. Dacă vreți ca ei să fie mai inteligenți, citiți-le mai multe povești.

El înțelegea valoarea lecturii și a imaginației. Am speranța că vom reuși să transmitem copiilor noștri o lume unde ei vor citi, lor le vor citi, unde ei își vor imagina și înțelege.

Sursa:

yupi

Urmărește și apreciază noul nostru proiect Psihologia de azi

Mulțumim!

Publicitate