fb

„Toți iubiții aruncați ar trebui sa primească o a doua șansă, dar cu altcineva”

Cine nu a iubit? Cine nu a simțit fluturi în stomac? Cine nu a fost înșelat și trădat? Cine nu a greșit? Uneori viața ne pune în situații limită, încât suntem nevoiți să luăm decizii mai puțin corecte. Rămânem fără nimic după ce am investit sentimente într-o relație.

O realație se sfârșește nu doar pentru că partenerul a înșelat. Uneori pur și simplu înțelegem că nu avem nimic comun. Sunt oameni cu care te potrivești doar în pat. Acolo vă înțelegeți, acolo aveți aceleași nebunii și pasiuni.

În rest nimic nu vă leagă. Nu există chimie, armonie în relație, nu găsiți vorbe comune. Sunteți săraci în gânduri și emoții.

Nu e corect când se dă vina doar pe unul din parteneri. Ambii greșesc și de foarte multe ori nimeni nu are dreptate. Ei se învinuiesc, își spun cele mai dure cuvinte, își reproșează lucruri fără sens.

Într-o cuplu e frumos să fie transparență, iar atunci când sunt secrete apar suspiciuni și în mod normal își face loc și gelozia. Din cauza dubiilor se destramă puțin câte puțin firul iubirii.

Dacă ai înșelat nu ai dreptul să ceri a doua șansă de la omul de alături. Chiar dacă crezi că o meriți și ești convins că nu vei mai repeta greșeala. Sau că  nu te vei mai lăsa dus de val.

Trebuie să conștientizați ambii că, de-ați fi iubit sincer, nu ajungeați la acest pas. A doua șansă trebuie să o ai de la altcineva – șansa de a te îndrăgosti cu adevărat, de a fi pregătit să intri din nou într-o nouă relație. Cei care suferă din dragoste merită o șansă de la cei care vor putea iubi, respecta, prețui, admira, susține, înțelege.

Toți avem nevoie de a doua șansă, dar nu de la cel pe care l-am dezamăgit. Nu este obligat să uite ceea ce i-ai făcut. Nu este obligat să stea lângă un om care a avut tupeul să-i scuipe în suflet, fără ca să se gândească la consecințe.

Nu este obligat să trăiască o viață cu frustrări și prejudecăți. Are tot dreptul să aleagă ceea ce vrea, la fel cum a ai făcut-o tu, iar asta nu trebuie să uiți.

Marry.

„Toți iubiții aruncați ar trebui sa primească o a doua șansă, dar cu altcineva.” (Mae West)

Publicitate