Tandrețea nu se cerșește. Se oferă și se primește cu delicatețe. Nu oricine este capabil să fie tandru

Toți tânjim după iubire. Oricât de împietrită ar fi o inimă, ea nu rămâne surdă la vibrația iubirii. Ne naștem cu capacitatea de a iubi pentru că ne ajută supraviețuirea și pentru că, dincolo de orice altă rațiune, iubirea oferă sens existenței noastre.

Putem trăi o vreme fără hrană dar nu ne putem dezvolta fără iubire. Iubirea ne hrănește și, dincolo de gravele derapaje din existențele unor oameni, iubirea este una dintre condițiile importante ale stabilității emoționale și vitală pentru dezvoltarea creierului, a atașamentului și a relaționării din întreaga noastră viață.

Ne naștem cu inima deschisă, goi, tânjind după protecția maternă care să ne liniștească strigătul cu care ne facem debutul în această existență, apoi, treptat, din carențe de afecțiune, din lipsa acelor condiții necesare înfloririi iubirii, ne închidem inima treptat uitându-ne sensul existenței noastre: acela de a dărui viață și semnificație prin iubire. Cu o inimă închisă viața se derulează în alte culori, după alte coordonate decât cele necesare echilibrului și stabilității noastre emoționale.

Nu vorbesc despre dulcegării romantice. Dacă ești o persoană rănită care s-a închis în spatele unor ziduri groase de aparentă indiferență și răceală, poate o să spui că tandrețea, grija, atenția, gingășia, sunt pentru cei slabi, romantici incurabili și femei. În același timp, însă, tot tu ești cel care aștepți, te bucuri și chiar ceri atenție și afecțiune pentru că, la fel ca noi toți, tânjim să ne simțim iubiți, speciali, doriți.

Când este sinceră, iubirea ne deschide, sparge toate barierele, ne confruntă cu cele mai ascunse temeri: cu teama de abandon, teama de intimitate, teama de a fi rănit din nou, de a fi neglijat, umilit poate, vulnerabil la orice, pentru că, nu-i așa, nu poți iubi decât când ești capabil de a risca să-ți deschizi sufletul iar sufletul deschis este atât de ușor de rănit.

Experiențele traumatizante în iubire (și nu mă refer aici doar la îndrăgostiri și iubiri din adolescență începând, nu doar la iubiri romantice), sunt cele care ne marchează devenirea și structura afectivă. Relația cu mama este emblematică pentru felul în care vom învăța atașamentul, pentru modul în care vom ști să ne ajustăm apropierea și distanțarea de celălalt, pentru felul în care vom ști să cerem și să primim afecțiunea, pentru modul în care vom ști să creăm intimitate și să primim sau să ne exprimăm prin tandrețe, afecțiunea. O mamă poate fi cea care ne ajută să devenim femei sau să știm să prețuim și să iubim femeile.

Este reperul existenței noastre afective și prima care ne învață securitatea, confortul și tandrețea. O mamă nehrănitoare, poate fi posesivă, acaparatoare, castratoare și poate lăsa răni profunde în peisajul sufletesc, până acolo încât, femeile pot deveni de gheață iar bărbații pot fi variante de casanova sau complexați de intimitatea autentică cu o femeie capabilă de tandrețe.

Tandrețea este mult mai mult decât poezii, replici din filme, buchete de flori, cadouri, declarații frumoase. Tandrețea despre care vorbesc se simte nu se vorbește, nu este materială, este dincolo de natura fizică palpabilă. Este vibrație, este o conexiune creată de întâlnirea nu a două corpuri ci a două ființe care simt pe aceeași lungime de undă și care pot vorbi fără să spună nimic cu cuvinte. Două ființe care se învăluie într-o existență comună ca o sferă de trăire în care sunt un tot.

Tandrețea de care vă spun, este limbajul inimilor deschise care simt dincolo de gândire, dincolo de material, chiar dincolo de corp. Este învăluire, este uniune plină de gingășie, este muzică blândă în tăcere, este căldură molcomă, este prezență conștientă cu simțuri activate. Este atingere nu doar cu pielea ci cu întreaga prezență trează, activată de fiorul trăirii împreună, este dans împreună și adaptare din mers, respirație la unison și întâlnire în univers ascuns de gânduri împreună.

Tandrețea aceasta nu se cerșește. Se oferă și se primește cu delicatețe. Nu oricine este capabil să fie tandru în acest fel. Ea este sau nu există! Se simte. Sau doar se așteaptă. Când este, este țesută acolo în întâlnirea acelor doi care știu și pot să vibreze împreună. Este continuarea celuilalt care te completează, te înfrumusețează și te sporește. Ea este fascinația acelui nivel de trăire la care fiecare dintre noi visăm, spre care unii sortiți sau evoluați suficient, ajung și la care alții, poate cei mai mulți, doar visează sau pur și simplu nu cred ca este posibilă și renunță.

Experiențele timpurii din viața noastră ne pregătesc terenul, structura noastră interioară îl modelează, alegerile noastre îl cultivă, evoluția pentru care am muncit sau nu, ne favorizează accesul la un nivel mai intens sau nu al trăirii tandreței. Când ea se întâmplă, când trăiești această întâlnire pe care o simți, nu te poți înșela. O vei simți ca un curent prin întreaga ființă.

Când vă cunoașteți, vă întâlniți, vă vedeți sau vă atingeți, bucură-te! Simte fascinația, vibrează din cauza ei și fii recunoscător. Uneori se întâmplă o dată în viață și nu tuturor!

Aveți grijă de voi!

Urmărește și apreciază noul nostru proiect Psihologia de azi

Mulțumim!

Psiholog - Aniela Sârbu

Publicitate