fb

Suntem generația care nu mai vrea relații!

Ne dorim o ceașcă de cafea în nopțile de sâmbătă, ne dorim o altă pereche de pantofi pentru pozele noastre.

Ne dorim o relație oficială pe facebook pentru ca fiecare să o poată aprecia și comenta, ne dorim postări care câștigă definiția de #realtionshipgoals. Ne dorim o gustare duminica dimineață, vrem pe cineva care să ne scrie „bună dimineața” într-o zi de miercuri. Dar suntem generația care nu vrea o relație.

Căutăm în stânga și în dreapta persoana potrivită. Citim „5 moduri pentru a afla dacă este îndrăgostit de tine” sau „7 moduri pentru a-l face să se îndrăgostească de tine” în speranța de a fi capabili să convingem pe cineva să accepte o relație cu noi. Investim mai mult timp în profilele, decât în personalitatea noastră. Nu ne dorim o relație.

Vorbim” și ne trimitem mesaje, ieșim în oraș, mergem să bem o cafea sau o bere, doar pentru a evita o întâlnire reală. Ne trimitem mesaje pentru a organiza o întâlnire, vorbim puțin doar pentru a reveni acasă și a continua discuția prin mesaje.

Renunțăm la toate șansele de a forma o legătură reală, jucând jocuri fără un posibil câștigător. Suntem într-o competiție pentru „Cel mai Detașat”, „Cea mai nepăsătoare atitudine” și „Cel mai bun la a fi emoțional indisponibil”, și sfârșim câștigând titlul „Potrivit pentru a fi singur”.

Dorim fațada unei relații, dar nu vrem să lucrăm asupra uneia. Dorim să ne ținem de mână, fără a ne privi în ochi, să ne tachinăm fără prea multă vorbă. Ne dorim promisiuni fără un angajament real, vrem aniversări fără cele 365 de zile care duc spre ele.

Ne dorim fericirea veșnică, dar nu vrem să depunem efortul aici și acum. Ne dorim o legătură profundă, în timp ce păstrăm lucrurile superficial.

Visăm la cineva care să ne țină de mână, dar nu vrem să punem în mâinile lor puterea de a ne face rău. Ne dorim să fim măturați de pe picioare, dar în același timp să fim în siguranță pentru a ne ține pe cont propriu. Vrem să păstrăm ideea dragostei, dar nu vrem să ne îndrăgostim cu adevărat.

Nu ne dorim relații – ci prietenii cu beneficii. Visăm la tot ce ne-ar da iluzia unei relații, fără a avea o una reală. Ne dorim toate recompensele fără a ne asuma vreun risc; să ne conectăm, dar nu prea mult.

O luăm încet: vedem încotro merge, nu punem o etichetă pe lucruri, doar ieșim la întâlniri. Păstrăm un picior în prag, un ochi deschis și ținem oamenii la distanța mâinii – jucându-ne cu emoțiile lor, dar cel mai mult, jucându-ne cu ale noastre.

Când lucrurile încep să fie prea serioase, fugim. Ne ascundem. Plecăm. Există mult pește în mare. Există mereu o altă șansă de a ne găsi dragostea. Există atât de puține șanse de a o păstra…

Sperăm să alunecăm spre fericire. Vrem să ne descărcăm perechea potrivită ca pe o nouă aplicație – care poate fi actualizată atunci când apare vreun defect, să o avem ca pe un fișier care l-am putea șterge atunci când nu am mai avea nevoie de el. Nu vrem să ne despachetăm bagajele sau, mai rău, să-i ajutăm pe alții să le despacheteze pe-ale lor.

Dorim să păstrăm urâtul în spatele pozei de copertă, să ascundem imperfecțiunile cu filtrele de pe instagram, să alegem un nou episod în locul unei conversații reale. Ne place ideea de a iubi pe cineva în ciuda defectelor, dar ne ținem scheletele blocate în dulap și suntem fericiți că nu le vom lăsa niciodată să vadă lumina zilei.

Ne simțim obligați să iubim, la fel cum ne simțim obligați să găsim un job. Trofeele ne-au învățat că dacă vrem ceva, o merităm. Poveștile frumoase ne-au învățat că dragostea adevărată, sufletul pereche și „fericiți pentru totdeauna” există pentru fiecare. Din acest motiv nu depunem nici un efort și ne întrebăm: „de ce prințul nostru încă nu a apărut?”. Unde ne este premiul de consolare? Unde este relația pe care o merităm? Dragostea care ne-a fost promisă?

Ne dorim un înlocuitor, nu o persoană. Ne dorim un corp cald, nu un partener. Dorim ca cineva să se așeze lângă noi, în timp ce deschidem o aplicație pentru a ne distrage atenția de la viața noastră. Vrem să mergem pe această linie de mijloc: să pretindem că nu avem emoții în timp ce ne purtăm inimile în mâini, dorim ca cineva să aibă nevoie de noi fără ca noi să avem nevoie de cineva. Discutăm regulile, dar nimeni nu cunoaște jocul pe care încercăm să-l jucăm. Problema cea mai mare este că,la sfârșitul zilei chiar asta facem.

Sursa:

soulpost

Publicitate