fb

Sunt gata să ofer şanse oricărui tip de bărbat, în afară de unul singur

Gras sau slab, înalt sau scund, chinez sau african, măturător sau top-manager, student sau tată văduv…

Sunt gata să ofer şansă, practic, oricărui tip de bărbat, în afară de unul singur – bărbaţii care nu au serviciu. Nu vreau să spun că bărbatul care nu are un serviciu este un ratat. Dar dacă acest lucru se întâmplă pentru o perioadă îndelungată de timp, este un mare semn de avertizare.

Cu siguranţă, am nevoie de un bărbat care are un loc de muncă sau care, cel puţin, depune efort să-l caute. Am fost într-o relaţie cu un bărbat care în permanenţă îşi pierdea locul de muncă şi aştepta să-i cadă altul din cer. Nu mai vreau să se repete acest lucru.

Pentru că acest moment provoacă probleme în relaţie. Şi credeți-mă, nu de ordin economic. El era în permanență gelos pe locul meu de muncă, făcea comentarii ofensatoare ori de câte ori mă duceam la serviciu şi mă făcea să mă simt incomod.

Acest proces dura veşnic. El se concedia sau era concediat în mod constant, spunând că „nu e nivelul lui”. Iar când îi apărea o şansă de-a dreptul unică, o pierdea din nou.

Acest fapt complica viaţa noastră comună. Ieşeam extrem de rar, cu prietenii, pentru că el „nu se simţea bărbat desăvârşit”, pentru că nu putea plăti pentru mine. A cui era problema asta oare?

Nu e problema în a câştiga milioane sau nu. Pentru mine nu conteză starea financiară a bărbatului. Ceea ce contează pentru mine este ca el să aibă un loc de muncă, pentru că acest fapt îl caracterizează drept o persoană ambiţioasă, care tinde spre auto-perfecţionare.

Serviciul este legat, în mod direct, de respectul faţă de sine. Fostul meu era foarte complexat. Se simţea o persoană fără calități, pentru că nu câştiga bani. Asta mă respingea.

Am nevoie de un bărbat responsabil, nu de unul bogat. Nu am nevoie de cadouri sau alte lucruri fiţoase. Problema este că atunci când un bărbat este iresponsabil faţă de cariera sa sau față de ceea ce vrea să facă cu adevărat, el nu poate fi responsabil faţă de relaţia în care este implicat. Nu e obligatoriu să fie angajat, poate să-și lanseze o afacere sau să-și urmeze visul: atât timp cât asta îl face responsabil, atât timp cât asta îl asigură financiar – îmi demonstrează că pot să am încredere în el.

Acest fapt prognozează un viitor instabil. Cum aş putea să-mi planific viitorul buget al familiei, cu o persoană care nu-şi poate organiza bugetul personal?

Sursa:

soulpost

Publicitate