Secretul celui mai vârstnic om din lume, care se presupune că a trăit 256 de ani

Cel mai vârstnic om din lume s-a numit Li Ching Yuen, a fost de origine chineză și a trăit 256 de ani.

Potrivit unui articol din 1930, apărut în New York Times, Wu Chung-Chieh, un profesor de la Universitatea din Chengdu, ar fi descoperit dovezi în care guvernul chinez din 1827 îl felicita pe Li Ching-Yuen la aniversarea lui de 150 de ani, iar în alte documente de mai târziu era felicitat tot cu ocazia aniversării, dar de 200 de ani, în anul 1877.

Potrivit datelor, omul s-a născut în anul 1677 și a trăit până în anul 1933, fiind cel mai vârstnic om din lume. Un corespondent de la New York Times a scris că mulți dintre cei mai vârstnici oameni din apropierea lui Li au afirmat că bunicii lor l-au cunoscut când erau copii și că el la acel moment era un om matur.

Potrivit relatărilor, Li Ching Yuen și-a început cariera de fitoterapeut la vârsta de 10 ani, adunând ierburi din zonele muntoase și a învățat despre puterea vindecătoare a acestora și efectele lor asupra longevității. Timp de aproape 40 de ani a urmat un regim alimentar bazat doar pe plante, cum ar fi boabele de goji, ginseng sălbatic sau vinul din orez.

La vârsta de 71 de ani, el s-a alăturat armatelor chineze, ca profesor de arte marțiale. Li ar fi fost o figură foarte iubită în comunitatea sa. A fost însurat de 23 de ori și a avut peste 200 de copii.

Conform spuselor locuitorilor din provincia lui, el știa să citească și să scrie și a făcut numeroase călătorii în Kansu, Shansi, Tibet, Annam, Siam și Manciuria, de unde a cules numeroase ierburi. Timp de 100 de ani s-a ocupat cu această îndeletnicire. Apoi, el a trecut la vânzarea de ierburi adunate de alții, toate plante medicinale din China, dieta lui bazându-se exclusiv pe aceste plante.

Acest bărbat care a trăit 256 de ani, se pare că nu a fost singurul. Potrivit unuia dintre discipolii lui Li, el ar fi întâlnit odată un bărbat în vârstă de aproximativ 500 de ani, care l-ar fi învățat pe Li exerciții de Qigong (Chi Kung), care este un sistem chinezesc antic de cultivare al sănătății, vitalității și longevității, cât și de evoluție spirituală. Acesta este bazat pe principiile clasice ale Taoismului. De asemenea, principiile dietetice, pe care le-a respectat, ar fi ajutat la prelungirea duratei sale de viață.

Când a fost întrebat care este secretul longevității sale, răspunsul său a fost următorul:Păstrează-ți inima liniștită, stai ca o broască țestoasă, plimbă-te sprinten ca un porumbel și dormi ca un câine.” Acestea au fost cuvintele și sfaturile lui Li, oferite lui Wu Pei-fu, dictator militar, care l-a luat pe Li în casa lui pentru a afla secretul celui mai vârstnic om din lume.

Li a susținut că liniștea sufletească și calmul, combinate cu tehnicile de respirație au fost secretele longevității sale uimitoare. Evident, dieta lui a jucat un rol la fel de important, precum și starea sa de spirit.

Publicitate