Scrisori | „Mi-e ocean de dor de tine. Mi-e furtună de drag de chipul tău”

Daniela este o femeie care a îndrăznit să iubească total un bărbat. El a trădat-o. Ea a plecat. Emoții au mai rămas.

„Te-am pacalit. Nu mai e putin pana te voi uita. De fapt, nu o voi face niciodata. Cel putin asta cred acum. Mi-e ocean de dor de tine. Mi-e furtuna de drag de chipul tău. M-as intoarce in bratele tale mincinoase si tradatoare, care au mangaiat alta fata atunci cand sufletul meu iti cersea mangaierea. Asta imi spune inima, asta isi doreste sufletul meu cu toata radacina lui, adica cu fiinta mea. Dar nu o sa o fac. Ma voi vindeca, sunt sigura.

O sa ma vindec de tine si de dorul tau care ma striveste ca pe o gânganie. Si ai crede ca lucrurile fizice te-ar putea dobori… in schimb, ceva eteric precum un gand, o tresarire, un sunet, un cantec, o amintire… te doboara, te culca la pamant si iti da la ficatii sufletului pana scuipi lacrimi si vomiti doruri. Si te invinetesti de neputinta. Cat sa mai fiu sclava propriei mele minti? Te rog fa ceva si iesi din mine. Rupe-mi pieptul, scoate-mi inima si arunc-o in foc. Si roaga-te sa renasca precum pasarea Phoenix, sa imi intre inapoi in torace si sa bata iar, proaspata si vie, fara urmele degetelor tale pe puful ei fin.

Cartile nu mai au pagini sa ma duca departe. Portativul nu mai are note care sa imi neutralizeze gandurile. Nu te mai vreau, dar mi-e dor de tine. De forma gurii tale, care parea ca rade tot timpul. De ochii tai, de degetele tale, de urechile tale, de umerii tai, de bratele, antebratele, mainile, palmele in care ti-am ghicit, degetele tale… de pieptul tau pe care imi culcam capul si iti ascultam inima meschina care parca imi radea in ureche… mi-e dor de trupul tau, de culoarea lui, mi-e dor de vocea ta, de rasul tau, de luminozitatea chipului tau atunci cand radeai. Mi-e furtuna de dor de tine. Dar te voi uita.”

Publicitate