fb

Realitatea secolului 21. Poveste de dragoste fără de final…

Astăzi, după ce am luat micul dejun, am întâlnit o fată pe care o iubisem timp de mai mulți ani. Ea are soț și este însărcinată. Când a plecat, ne-am salutat reciproc, după care am luat legătura pe telefon. Și, să fiu sincer, a fost o discuție foarte deosebită.

Acum cinci ani am decis că trebuie să ne despărțim. La acel moment eram împreună de patru ani și jumătate și în tot acest timp am fost complet devotați unul altuia. Putem sta împreună 8, 12 sau chiar 24 de ore pe parcursul unei zile întregi fară a ne plictisi unul de altul. Mâncam, dormeam, ne plimbam, făceam sport, visam, priveam filme și televizorul, mergeam în ospeții, discutam, jucam jocuri video, ne luptam în glumă și mereu eram în plină armonie și înțelegere. Ne reflectam unul pe celălalt.

Desigur, timp de cinci ani au fost și momente mai dificile, când am dus-o în brațe la spital, iar ea mă încuraja în proiectele mele care eșuau, când eram nevoiți să iertăm și să plângem, când ne îndoiam unul de celălalt și în propria persoană, dar ce nu s-ar fi întâmplat, noi nu puteam trăi unul fără de celălalt mai mult de o zi. Noi nu eram absolut captați de lumea din jur și doar urmăream cele ce se întâmplă dintr-o parte, neavând nici cea mai vagă idee despre cum trăiesc alții.

De fiecare dată când ieșem în lume cu mare uimire realizam că în această lume există cu adevărat fenomene, când cineva iubește, iar celălalt pur și simplu îi permite acest lucru, când cineva într-o relație poate nici să nu iubească, ci doar decide că vrea să fie împreună. Noi nu urmăream aceste lucruri. Nouă pur și simplu ni se povestea despre ele, iar noi doar ridicam din umeri nedemeriți. Și de fiecare dată când ne întorceam din lumea mare în mica noastră lume ne spuneam, fiind absoluți sinceri, că noi ne iubim unul pe celălalt așa cum nu o face nimeni. Noi credeam în asta și știam că acesta este adevărul. Nu o să ascund acum faptul că nu eram ideali și relația noastră a trecut prin mai multe încercări. Asta nu contează.

Și iată peste patru ani și jumătate ni se părea că sentimentele noastre au murit, că suntem puțin mai diferiți decât cum ar fi trebuit să fie partenerii ideali, că nu mai există pasiune și că, poate, ar fi mai bine să ne despărțim. Niciodată n-o să uit cu ce așteptări ne-am despărțit. Ni se părea că suntem ca niște corăbii care ies în larg și credeam că lumea e plină de oameni de valoare. Oameni care cel puțin nu sunt mai răi decât noi eram unul pentru altul. Credeam că dacă eram tineri, frumoși și cu perspective, nu va fi greu să ne găsim a doua jumătate, pentru că avem din ce alege.

De atunci au trecut cinci ani și dacă cineva mi-ar fi spus cu 10-15 ani în urmă că voi avea acea viață pe care o am acum, nu avea să-l cred niciodată. Acum văd că cele mai frumoase și interesente fete și cei mai atrăgători băieți, precum și cei care se bucură de succes, sunt de obicei singuri. Îmi amintesc că atunci când eram în clasa întâi, la noi a venit o fată care era adorată de către toți băieții și urâtă de toate fetele.

Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că la vârsta de 25 de ani ea va fi tot atât de frumoasă, dar singură și divorțată, aș fi crezut că este vorba despre o glumă. De asemenea, n-aș fi crezut nici în faptul că fata pe care eu, împreună cu alți câteva zeci de băieți o iubeam în clasa a 8-a și a 9-a va fi o mamă singuratică și foarte frumoasă la vârsta de 25 de ani.

Îmi aminesc cum odată, într-o discuție pe care am avut-o cu fosta mea prietena, ea mi-a spus că la 17-18 ani vedea lumea altfel, într-o lumină mai binevoitoare. Avea impresia că ea va avea tot: o familie mare și fericită, un soț cu o carieră de succes și copiii cu și mai mare succes. Că va avea o casă mare și tot la ce visează fiecare fată. Dar totul s-a dovedit a fi altfel. Cu soțul, care o bătea. Cu divorțul. Cu bărbații mincinoși și toate celelalte. Cunosc mai multe femei care lucrează ca model și dacă cineva mi-ar fi spus că aceste fete vor fi singuratice, nefericite și fără nimeni în jur, aș fi râs la aceste declarații.

În cercul meu de prieteni, toți bărbații sunt oameni de succes. Toți fac sport, lucrează, sunt activi, sunt persoane plăcute și au între 22 și 35 de ani. Sincer vorbind, stilul de viață și valorile comune ne și fac o companie. Ceea ce este interesant, e că jumătate dintre ei nu sunt căsătoriți. Cel mai înfricoșător e faptul că ei chiar vor să rămână așa până la sfârșitul vieții. M-am întâlnit odată cu un vechi prieten de-al meu care s-a despărțit cândva de prietena sa crezând, ca și mine, că lumea e plină de partide mai bune. Și eu l-aș numi pe acest băiat unul dintre cei mai buni tip din jur (e ușor de îndrăgit). Și el mi-a spus că, înainte, nu considera scenariul în care el ar rămâne singur pentru toată viața sa. Îi părea că, odată și odată, va întâlni pe cineva. Acum însă ia în serios varianta în care el ar rămâne singur mereu.

Și nici nu știu ce s-a întâmplat în lume, când am făcut această cotitură, de când lumea a început să aibă din ce în ce mai mulți oameni singuri.

Acum am 36 de ani. Știu și pot face multe. Știu cum să fac așa, încât să apară bani în contul meu, cum să câștig respect și recunoaștere, cum să provoc râsete și să fac pe cineva să mă urască. Am învățat cum să obțin aproape tot. Dar nu știu ce trebuie să fac pentru a iubi. Ăsta e singurul sentiment, lucru, emoție pe care nu îl poți crea sau imita. Nu ne aparține nouă și sunt sigur că e un dar divin. Și chiar dacă există un zeu, ăsta e zeul dragostei.

Și păcat de persoana care a avut-o pentru că noi gândim relativ și odată ce ai trăit dragostea adevărată, totul îți va părea a fi mai mic decât ea, pentru că că e aproape imposibil pentru ca ceva să depășească dragostea. Și dacă acum iubești pe cineva, dar vezi pe cineva care îți pare mai strălucitor, mai tânăr, mai interesant, deștept, gingaș, atunci trebuie să știi că asta e temporar, în timp ce dragostea e veșnică. Focurile se vor stinge, tinerețea dispare, iar ceea ce era gingaș devine aspru, ceea ce e interesant va deveni obișnuit, inteligența va dispărea, și doar ea nu va fi influențată de timp.

Dacă acum ai o persoană dragă alături, să nu îndrăznești s-o părăsești. Pentru nimic în lume! Toată viața ta constă din 5-6 oameni, unul dintre care ești tu. Dacă drumurile voastre se vor încrucișa, iubește. Nu fiți risipitori cu fericirea proprie și posibilitatea de a o obține. O să regretați apoi.

Vrei să știi cum arată această lume? Atunci ascultă și să nu îndrăznești să intri în ea. Aici nu e nimic cu ce să poți înlocui dragostea. În ultimii 5 ani am început să prețuiesc fetele care pot pur și simplu discuta, care pot râde și care se pot bucura de viață. Am început să prețuiesc oamenii care pot pur și simplu zice ceva, care se pot gândi, care pot avea propria părere și care pot vrea ceva.

Calitatea de a „fi un om simplu” a devenit o raritate atât de mare, încât unii sunt gata să ofere multe pentru asta. Iar asemenea calități care par a fi normale într-o relație amoroasă, calități ca respectul, bunătatea, sinceritatea și onestitatea, aici sunt o raritate. În dragoste nu poți fi altfel, iar aici, calitatea de a fi altfel e un mod de supraviețuire. Aici toți sunt frumoși, strălucitori, dar aproape tot ceea ce mă atrăgea cu cinci ani în urmă s-a dovedit a fi fals, nociv și otrăvitor, asemenea ciupercilor otrăvitoare din pădure, care sunt mereu mai luminoase decât cele bune.

Dar, de fapt, eu sunt o persoană foarte fericită, pentru că am avut fericire în viața mea. Adică, nu doar am avut… o să mai am. Și vă doresc același lucru. N-o lăsați să vă scape printre degete.

via: yupi

Publicitate