,,Putem găsi fericirea chiar şi în cele mai întunecate perioade – trebuie doar să aprindem lumina!”

Moartea celor apropiaţi, situaţia materială complicată, nefericirea spirituală – toate aceste lucruri ne paralizează voinţa, dar în acelaşi timp ne ajută să realizăm ce este într-adevăr important pentru noi. Asta e părerea lui Joan Rowling, autoarea seriei de cărţi despre Harry Potter.

Cărţile ei au o capacitate magică de a ne face să ne simţim în siguranţă şi în confort, renăscând speranţa şi credinţa în noi. De la apariţia primei cărţi despre Harry Potter au trecut aproape 20 de ani.

Dar copii şi adulţii din întreaga lume continuă să le recitească şi să se inspire din ele. Cele mai remarcabile citate extrase din această serie sunt populare pe reţelele de socializare, prin jurnalele personale ale cititorilor şi chiar sunt folosite pentru tatuaje. Iată câteva dintre ele:

Dacă vrei să cunoşti, cu adevărat, un om, fii atent la modul în care el comunică cu cei mai slabi decât el, nu cu cei egali lui. Cu toţii posedăm o fâşie de lumină şi o fâşie de întuneric în noi, important este să facem alegerea corectă, când e timpul să acţionăm.

Nu vă axaţi pe vise prea mult, încercând să negaţi realitatea – nu va ieşi nimic bun din asta.

Nu-ţi fie milă de cei morţi. Fii blând cu cei vii, iar în primul rând cu cei care trăiesc fără dragoste.

E firesc că aceste lucruri se întâmplă la tine în cap, dar de ce crezi că nimic din asta nu este o parte a realităţii?

Alegerea noastră arată mult mai multe despre noi înşine, decât capacităţile noastre.

Eşti un om bun, cu care s-au întâmplat foarte multe lucruri rele.

Cassidy Stay, o fată de 15 ani, din America, şi-a pierdut toate rudele, spunând următoarele cuvinte, în timpul unui atac armat: ,,Putem găsi fericirea chiar şi în cele mai întunecate perioade – trebuie doar să aprindem lumina!” Erau vorbele rostite de Albus Dumbledore, personajul atât de îndrăgit de noi.

Joan Rowling a început să scrie prima carte din acest ciclu, în perioada când mama ei decedase, când soţul o părăsise pe ea şi pe fiica ei nou-născută într-o situaţie materială mizeră.

Am încetat să pretind că sunt altcineva decât cine eram cu adevărat. Am analizat lucrurile, m-am concentrat şi am finalizat unicul lucru care conta pentru mine cu adevărat. Încă mai puteam supravieţui, aveam o fiică mică pe care o adoram, o maşină de tapat veche, care încă mai funcţiona şi am înţeles că anume prăpastia de piatră de la care am început mi-a servit drept cel mai trainic fundament, pe care mi-am construit viaţa”.

Urmărește și apreciază noul nostru proiect Psihologia de azi

Mulțumim!

Publicitate