fb

Prostia relațiilor secolului XXI: „unde este loc pentru doi, este loc și pentru al treilea”

Unii pot iubi atât de mult, că iau trădarea drept o greșeală a lor. Și acceptă lucrurile așa cum sunt: el sau ea de câteva ori pe săptămână pleacă la alta sau la altul, o iubește, o sărută, îi oferă flori și timp și nici nu are de gând să schimbe ceva. Iar cel care rămâne acasă își asumă gestul ăsta. Spune că totul va trece și că până la urmă celălalt tot acasă revine. Și asta în timp se transformă în dependență. În falsa impresie că așa e dragostea. Pe cânt totul nu e decât o prostie, o aiureală a acestui secol, a relațiilor fără viitor, a oamenilor posedați de alți oameni.

Poți să te implici total. Să iubești din tot sufletul. Poți să cedezi de mai multe ori și să accepți caracterul celuilalt. Poți să te zbați și să lupți pentru prezența lui în viața ta. Dar nu poți să acepți o a treia persoană. Nu poți să închizi ochii la trădarea lui. Nu poți să uiți de tine pentru fericirea sau momentul său de incertitudine. Până la urmă nu iese nimic din relațiile de genul. Până la urmă, el își va permite mult mai multe.

Relațiile de asta și sunt relații: aduc doi oameni împreună, combină caractere și dorințe și transformă totul într-o poveste frumoasă: pe câteva luni sau pe viață. Treabă nu au oamenii în plus. Fie el și un sărut dat pe ascuns sau un schimb de mesaje într-un moment de nefericire. Nu! Odată ce ai încercat o dată și ai văzut că se acceptă, vei încerca din nou. Iar astea deja sunt scene de circ, nu relații. Așa că dacă înșeală, pleacă. Dacă trădează, pleacă. Dacă ai aflat că e cu alta, pleacă. Cale de mijloc nu există!

Prostia relațiilor secolului XXI: “unde este loc pentru doi, este loc și pentru al treilea”.

via: novapost

Publicitate