O pildă înțeleaptă care trebuie citită de orice părinte: scrisoare către copiii noştri…

Promisiunea unui părinte…

Către copilul nostru,

Din poziţia de co-creatori al viitorului tău, realizăm că gândurile, cuvintele și acţiunile noastre construiesc un cadru pentru ceea ce va fi realitatea de mâine. Noi, ca şi părinţi, vrem să te aducem într-o lume fără boli, temeri, războaie şi nedreptăţi.

Însă până acum, urmând sintagma „Fă ce spun, nu ce fac”, noi, părinţii, nu am realizat că lumea va fi un loc mai bun doar dacă schimbarea va începe din noi. Şi îţi promitem, suflet tânăr, să facem din acest vis realitate, şi nu pentru noi, ci pentru tine, pentru că te iubim.

Să ne amintim povestea unei mame, a fiului ei, şi a unei vizite făcute lui Gandhi.

Este povestea unei mame care încerca cu disperare, însă în van, să îşi convingă copilul să nu mai mănânce atât de mult zahăr. Ca şi ultimă soluţie, a pornit într-o lungă călătorie pentru a-l vedea pe idolul fiului ei, Gandhi, cu speranţa că acest mare profet va reuşi să îl influenţeze pe copilul încăpăţânat. Ajungând la Gandhi, aceasta I-a explicat că fiul ei nu se poate opri din a mânca zahăr.

„Fiul meu mănâncă prea mult zahăr şi nu e bine pentru sănătatea lui. Te rog, sfătuieşte-l să nu mai mănânce atât de mult zahăr.”

Gandhi a ascultat cu răbdare, s-a gândit bine şi i-a spus femeii să se întoarcă în două săptămâni ca el să vorbească cu fiul acesteia.

Femeia era confuză şi nu înţelegea de ce nu vroia să îi spună chiar atunci băiatului să nu mai mănânce zahăr. Dar totuși şi-a luat copilul și s-au întors acasă.

Două săptămâni mai târziu, l-au revizitat pe Gandhi. De data aceasta însă, Gandhi l-a privit pe copil şi I-a spus:

”Nu ar trebui să mai mănânci zahăr. Nu îţi face bine.” Copilul a dat din cap în semn de aprobare şi a promis să nu mai mănânce zahăr.

Mama copilului însă, în nedumerirea sa, l-a întrebat pe marele profet:

„De ce nu ai putut să îi spui asta acum două săptămâni? De ce a fost nevoie să merg acasă şi să mă întorc apoi la tine iar?’

Gandhi I-a răspuns zâmbind: „Acum două săptămâni eu însumi mâncam mult zahăr.”

Această poveste serveşte drept memento a ceea ce v-am promis vouă, copiilor.

Vom elibera lumea-începând cu noi înşine-începând de azi-începând de acum. Astăzi este ziua în care vă promitem schimbare vouă.

De acum vom avea puterea de a conduce prin exemplu. Vom duce vieţi sănătoase, vieţi care ne vor putea permite un viitor mai bun, nu probleme mai mari.

Chemarea globală către pace, iubire şi egalitate care până acum a fost doar repetată în generaţiile trecute, este în sfârşit auzită prind noi, cei care ne asumăm responsabilitatea pentru acţiunile noastre, cei care înţelegem ca schimbarea începe din noi.

Îţi facem această promisiune pentru că te iubim şi ştim că doar iubirea poate schimba lumea.

Cu dragoste, părinţii tăi.

Publicitate