fb

O parabolă sensibilă şi profundă: „De vorbă cu Dumnezeu”

Ce înseamnă de fapt raiul şi iadul? Un spaţiu supranatural sau unul terestru? O existenţă reală sau un univers alternativ, la un alt nivel energetic?

Nu putem şti răspunsul, cu siguranţă. Dar ceea este cert faptul că de-a lungul vieţii suntem bântuiţi de această întrebare universală, care ne face să ne limităm în multiple gânduri sau acţiuni. Ne pierdem în dubii constante despre ulterioara soartă supraumană la care vom fi condamnaţi. Ne este frică sau suntem indiferenţi.

Dar de unde ştim că nu creăm aceste focare edenice şi infernale, chiar acum? Şi că nu ne plimbăm pe acest echilibru instabil o viaţă întreagă, ca până la urmă să aflăm că raiul şi iadul nu sunt decât o realitate, o prezenţă obligatorie şi obişnuință a vieţii cotidiene?

Iată o parabolă frumoasă, care ar putea explica anumite lucruri semnificative, în acest sens:

Odată un om bun, vorbind cu Dumnezeu, l-a întrebat: „Dumnezeul meu, aş vrea să ştiu ce înseamnă „rai” şi „iad”?

Dumnezeu l-a condus pe om până la două porţi mari şi le-a deschis. Acolo, omul a văzut o masă rotundă şi pe ea un bol cu hrană delicioasă. Mireasma hrănii divine a pătruns în nările omului şi acesta s-a simţit extrem de înfometat. Dar în jurul mesei erau foarte mulți oameni, ce arătau trişti, flămânzi şi bolnavi.

Oamenii ţineau în mână o lingură lungă, cu care încercau exasperat să atingă hrana din bol. Dar nu le reuşea, pentru că mânerul ligurii era prea lung, iar aglomeraţia era prea mare. Executau tentative sisifice, dar de fiecare dată deveneau tot mai flămânzi şi mai nefericiţi.

Omului bun nu-i venea a crede în ceea ce vedea. Suferinţa lor era extraordinară. Şi atunci Dumnezeu a spus: „Acesta, dragul meu este – iadul!”

Mai târziu, ei s-au îndreptat către a doua uşă. Dumnezeu a deschis-o. Scena care i-a apărut omului în faţa ochilor era identică cu ceea ce văzuse anterior. Aceeaşi masă, acelaşi bol, aceeaşi aglomeraţie şi aceleaşi linguri lungi. Doar că aici oamenii păreau sătui, binedispuşi şi fericiţi.

Atunci omul l-a întrebat pe Dumnezeu: „De ce totul se întâmplă în acest fel, Doamne? De ce soarta este atât de dură cu unii şi atât de blândă cu alţii?”

Şi Dumnezeu i-a răspuns: „Soarta e nevinovată, fiule. Totul e mult mai simplu în viaţă. Oamenii de după a doua ușă s-au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, pe când cei de după prima se gândesc doar la ei înşişi!”

Iadul şi Raiul sunt identice. Diferenţa e în interiorul nostru!

Publicitate