fb

O parabolă pentru toate femeile care suferă după fostul: „Marea mea iubire și eu!”

Am trăit cândva o Mare Iubire. Am avut un Iubit, numit și Unicul, numit și Irezistibilul. Inima mi se bucura, sufletu-mi cânta, iar fluturii din stomac nu se mai opreau din zbor. Și apoi, ne-a părăsit. A plecat acolo unde l-a ademenit o altă iubire.

Inima suferă, sufletul plânge, iar fluturii au adormit, așteptând zile mai bune. Mi-e rău, mi-e trist, dar ce pot să fac? E greu fără Iubire.

– Adică fără mine? a zis uimită Iubirea. El a plecat, eu am rămas.

– Cum ai rămas dacă El nu mai e? Tu erai între mine și el.

– Nici vorbă. Dragostea care respectă nu intervine între două persoane. Ci trăiește în interiorul tău. Eu trăiesc în tine.

– Dar în mine acum trăiește Durerea, Dezamăgirea, Disperarea, Tristețea și Singurătatea.

– De ce ai nevoie de ei? Vrei să-i alung?

– Cum? Te vei lupta cu ei și îmi vei întoarce Marea Iubire?

– Ah! Nu voi lupta cu nimeni și să întorc pe cineva contra voinței sale, îmi pare rău, dar este peste puterile mele.

– Atunci, cum o vei face?

– Avem nevoie de muzică.

– Vei discuta cu ei pe sunetul muzicii?

– Nu. Nu vom vorbi cu ei prin cuvinte, ci prin limbajul trupului. Hai să dansăm!

La început, Marea Iubire, a pornit un cântec trist și am dansat. A suferi în dans, a fost atât de frumos și sublim, încât nu mi-am putut ține lacrimile.

– Plângi! Lacrimile sunt emoțiile tale. Dă-le voie să-ți părăsească trupul și împreună cu ele va pleca și disperarea.

Iar când dansul se sfârșise nu îmi mai era atât de trist.

– Și acum, să aducem un omagiu Durerii. Te rog, mai multă expresie!

Am dansat cât de expresiv am putut.

– Pleacă, Durere! Nu mă mai chinui! Vreau să fiu fericită, calmă. Vreau ca în viața mea să fie totul bine!

Următorul dans l-am dansat doar eu cu Iubirea, pentru că Durerea a luat Frica și Disperarea și s-au făcut nevăzute.

Și atunci am mers să fac tot ce dorisem în acest răstimp. Și am simțit un răsărit cald în inimă.

Am găsit o plantă mică în grădină și am luat-o în casă. Am decis să am grijă de ea, iar Iubirea îmi aproba îngăduitor alegerea.

– Faci bine! Fă-o să înflorească frumos.

Eram fericită. Ce fel de tristețe? Ce fel de dezamăgire? În sufletul meu zburau fluturi. După un somn îndelungat, se bucurau iarăși de viață.

Brusc, la un moment dat, am auzit vocea Iubitului:

– Salut! Ești bine? Cu siguranță ți-am lipsit!

Am ridicat capul și l-am privit. Era cu valiză, triumfător și sigur că fără el am plâns neîncetat. Îl mai iubesc. Ca un frate.

– Cealaltă iubire mi s-a sfârșit. Mă primești înapoi?

– Îmi pare rău. Dar eu îmi trăiesc Marea Iubire. Iat-o!

Sursa:

wiolife

Publicitate