O parabolă cu sens: indicele adevăratei iubiri

— Știi, — povestește un prieten,  — Acum am cinci femei în același timp. M-am săturat de această situație, însă nu po să o aleg doar pe una. Cum să fac?
— Fii deschis cu toate, — l-a sfătuit un amic.

— Adică?

— Adică așa: fii liber și povestește-i fiecăreia despre celelalte patru.

— Și va avea efect?

— Dar tu încearcă.

Cei doi prieteni s-au întâlnit peste jumătate de an:

— Și? Ai urmat sfatul meu?

— Un sfat bun. Mulțumesc. Atunci când am fost deschis, două dintre femeile mele au încetat să mai fie cu mine. Cum s-ar spune, o lovitură sub centură. Au rămas trei. Și aici a început aventura. În scurt timp am înțeles că să fiu deschis cu toate trei nu îmi reușește. Uneia îi puteam spune totul, celei a doua – doar jumătate din adevăr. Celei de-a treia nu îi puteam spune nimic. Am ajuns până la urmă să înțeleg că cu una dintre ele puteam să vorbesc despre orice, dar cu celelalte nu puteam să vorbesc despre ea.

— Înseamnă că ai ales cu cine să rămâi, – i-a spus prietenul.

— Da, într-adevăr. Interesant este că o asemenea metodă a dat roade.

— Ea a funcționat deoarece, alegerea de a fi deschis este un indicator al sentimentelor. Ea pur și simplu selectează oamenii de care nu avem nevoie. În toate situațiile și circumstanțele vieții. Eu întotdeauna mă despart de cei alături de care nu pot să fiu liber, de cei cu care nu pot să vorbesc deschis.  

Source :

dozadesucces

Publicitate