fb

Lecții de viață înțelepte oferite de un tânăr care a cucerit munții Himalaya

Poți să obții lecții de viață dacă vei cuceri culmile munților Himalaya? Se pare că da. Bloggerul american Pete R a mers singur de la poale până la vârful Himalayei.

8 ore pe zi, 7 zile, trecând peste durerile fizice și cele morale, el a a ajuns pe culmi.

Și iată ce a înțeles:

Mergi întotdeauna înainte – este unica direcție logică

Drumul către culmi – nu este o simplă cățărare, dar un drum cu urcușuri și coborâșuri. Atunci când te afli la jumătate de drum, înțelegi că nu mai ai cale de întoarcere oricât de mult ai obosit sau îți dorești asta. Pentru ca să devii un om puternic, trebuie să mergi înainte, indiferent de viteza pe care o ai.

Să mergi înapoi sau să stai pe loc este inexplicabil. Asta ar însemna că îți pierzi viața în zadar. Atunci când tinzi spre vârf, nu trebuie să te oprești. Riști să fii sfâșiat de animalele sălbatice sau să îngheți de frig. Chiar dacă mergi încet, oricum vei ajunge să-ți îndeplinești scopul. Așa este și în viață.

Optimismul – cheia către succes

Traseul montan, cum am spus mai sus, are foarte multe urcușuri și coborâșuri. Mi-am mințit creierul, demonstrându-mi că pot să obțin ceea ce vreau. Mă ajuta gândul că sfârșitul e aproape și că mi-a mai rămas puțin timp. Dacă îți vei demonstra sie însuși că ceva bun te așteaptă la câțiva pași, vei ajunge mai ușor acolo.

Nu contează viteza cu care te miști, oricum vei ajunge la finiș

Atunci când vrei să cucerești munții, mergi, indiferent de viteză. Mai devreme sau mai târziu vei ajunge acolo unde îți dorești. Eu am mers încet, dar oricum am cucerit muntele. Ascultându-mi corpul, am făcut pauze atunci când înțelegeam că nu mai pot să merg mai departe. Să cucerești muntele, la fel ca și viața, este un maraton, nu o cursă. Dacă știi încotro mergi, nu mai contează cu ce viteză.

Cea mai rea zi abia vine

În prima zi din călătoria mea montană a fost o ploaie torențială, iar pentru a-mi continua drumul a trebuit să merg prin furtună, glod și un vânt puternic. Credeam că o zi mai rea ca aceea nu pot să am. În cea de-a treia zi a trebuit să urc mii de scări pentru ca mai apoi să cobor pentru a trece un pod. În cea de-a patra zi am ajuns la 3.000 metri înălțime și nu puteam respira din cauza lipsei de oxigen. Drumul pe care trebuia să îl fac în 2 ore, l-am parcurs în 4 ore.

Succesul nu vine întotdeauna repede

Majoritatea turiștilor, atunci când merg să cucerească culmile, din primele zile admiră peisaje impresionante la orizont. Însă pentru a ajunge până acolo, au trebuit să treacă prin pădure întunecate. Mergând 32 de ore prin pădure, abia atunci începi să vezi frumusețea. Odată ce îți pui scopuri în viață, nu trebuie să crezi că le vei obține în câteva momente. Trebuie să aștepți, dar să muncești. Iar dacă vei face totul corect, vei reuși.

Nu este ușor să obții ceva

Mulți dintre prieteni m-au întrebat de ce am ales că cuceresc munții Himalaya. Într-adevăr, de ce? Fotografiile de pe fiecare munte poți să le vezi pe internet. Pentru ei succesul însemna vârful atins, pentru mine drumul pe care la-am parcurs până acolo înseamnă succes. Fără discuțiile cu alți alpiniști, fără problemele întâmpinate, fără momentele grele, această călătorie nu ar fi avut o importanță pentru mine.

La fel este și în viață: banii, care ne sunt dați de părinți sunt valorificați mai puțin decât cei pe care îi obții prin muncă proprie. Cu cât mai mult muncești, cu atât mai mare va fi răsplata.

Ai nevoie de oameni în care să ai încredere

A trecut ceva vreme de când am început să călătoresc singur și, chiar și așa, comunic frecvent cu alți turiști și leg prietenii cu ei. Urcatul pe munte te învață să ai încredere în oameni pentru că de ei depind viața ta. Ceea ce poți să le oferi în schimb – este încrederea ta.

Călătoria spre culmile munților Himalaya mi-a schimbat viața. Am învățat multe lucruri care unora le par banale. De exemplu, cât de ușor putem cădea în capcana vieții. De asemenea, am înțeles că unele probleme nu merită emoțiile pe care le dăm. Premiul pentru mine în acea călătorie a fost să ajung pe vârful acelui munte.

Publicitate