Inima mea nu-ți mai aparține. Inima mea nu te mai caută printre oameni. Ea s-a întors acasă…

Inima mea în sfârșit s-a întors la mine. Inima mea nu mai aleargă după tine, nu-și mai întețește ritmul, atunci când te văd. Inima mea nu-ți mai așteaptă mesajele.

Ea nu mai crede că ai putea-o salva. Inima mea nu te mai așteaptă, ca să trăiască mai departe. Acum ea bate într-un alt ritm, învățând să trăiască fără tine.

Inima mea nu se mai asociază cu tine. Ea nu crede că tu ești cea mai frumoasă poveste de dragoste, ce putea să existe. Inima mea deja își scrie propria istorie, merge după propriile visuri, călătorește spre locuri noi, găsește modalități să inspire o nouă viață.

Inima mea a înțeles că viața e mai mult decât să te iubesc, mai mult decât să te aștept.

Inima mea se pierduse cu tine, acum însă a găsit adevărata ei casă – pe mine. Ți-am oferit-o, crezând că vei avea grijă de ea. Dar inimii mereu i-a fost trist. O uitai de fiecare dată…

Inima mea nu te mai caută printre oameni, ea caută alte fețe, alte emoții. Ea nu vrea să-i dictezi drumul, nu vrea să o mai controlezi.

Inima mea nu mai vrea ca tu să te întorci. Nu mai vrea să fie rănită, iar singura cale de vindecare e să te las să pleci.

Inima mea e adevărată, ea se îndrăgostește și merge după cel care-i oferă adevărate emoții și o poate face fericită. Așa este inima. Uneori nici eu nu o pot controla.

Dacă inima-mi ar fi fost stupidă, ar fi alergat și acum după tine. Dar nu!

Ea a început să mă asculte, să aștepte ce e mai bun, să spere.

Inima mea nu-și va mai aminti niciodată cât de tare te-a iubit.

Sursa:

soulpost

Urmărește și apreciază noul nostru proiect Psihologia de azi

Mulțumim!

Publicitate