În iubire nu renunța la tine însăți – sclavia sentimentală distruge relația

Tendința de anulare a propriei persoane, dedicând în totalitate timpul și resursele asigurării confortului absolut al partenerului, constituie un soi de sclavie sentimentală care conduce la distrugerea relației.

Învățând să ne protejăm propriile aspirații și să echilibrăm energiile consumate pentru realizarea acestora în același timp cu cele ale alesului inimii, se toarce firul unei relații armonioase, în care ambii parteneri au de câștigat.

Este nesănătos să sacrificăm propriile exigente și proiecte pentru a da întâietate dorințelor unei alte persoane, care tinde să acapareze tot mai mult teren în planul intereselor de cuplu, până ce sfârșește prin a șterge cu desăvârșire lista viselor noastre.

Când se cade în capcană subjugării totale, se uită efectiv de propria persoană, ca și cum te-ai afla sub efectul unei hipnotizări ciudate, ce te împiedică să-ți revii la forma și la statutul inițial.

Zilele trec una după alta și ceea ce faci pentru ca partenerul tău să fie satisfacut nu mai ajunge – în fiecare zi se adaugă o nouă sarcină, o nouă obligație, un nou efort pe lista priorităților tale, ca și cum ar fi sfârșitul pământului dacă el nu găsește totul rezolvat când se întoarce acasă.

  • Dar cu tine cum rămâne?
  • Unde au disparut visele pe care le aveai când l-ai cunoscut?
  • Creativitatea cu care construiai proiecte mai există în adâncul inimii tale sau a fost înnăbușită deja până la sufocarea deplină?
  • Cum ne protejăm de sclavia sentimentală?

Din când în când ar fi înțelept să spunem „stop” ritmului alert în care se desfășoara viața noastră de zi cu zi și să reflectăm asupra calității vieții de cuplu pe care o avem.

În situația în care umerii ne sunt apăsați de prea multe responsabilități cărora nu reușim să le mai facem față după cum am dori, înseamnă că ne depășim limitele și că tindem să uităm de principiul reciprocității într-o relație.

E frumos și benefic să dăruiești persoanei iubite lucrurile pe care și le dorește, dar este distructiv să te anulezi pe tine însăți pentru asta.

La rândul său, omul care te iubește trebuie să-și dea seama că și tu ai nevoie de a fi protejată, respectată și ajutată în tot ceea ce reprezintă eforturile de rezolvare a problemelor cotidiene cu care vă confruntați.

Restabilind echilibrul de forțe se dobândește stabilitate și trainicie pentru o relație cu adevărat de invidiat, în care partenerii își dăruiesc reciproc o mulțime de momente frumoase, aducătoare de satisfacție și împlinire.

Sursa:

riza

Publicitate