fb

Iată de ce ești mult mai rezistentă şi puternică decât crezi!

Indiferent de cât de mult ni se repetă în copilărie „Du-te în camera ta şi linişte-te, apoi o să-ţi revii!”, până la urmă, în momentele de disperare, tindem să ne apropiem de oameni. Ajungem la ei şi cerşim susţinerea, sfatul sau pur şi simplu, avem nevoie de prezenţa lor. Dar deseori se întâmplă să nu avem curajul de a recurge la afecţiunea oamenilor dragi, ci doar ne blocăm în noi înşine, sperând că totul va reveni la normal, de sine stătător.

În acest fel, ecoul copilăriei îşi reflectă semnificaţia în cadrul profilului psihologic al maturului.

Aici intervine senzaţia de neîncredere în sufletismul şi afecţiunea veridică a oamenilor. Ne vine tot mai greu să credem că, cuiva realmente îi pasă şi că comunicarea, într-adevăr, ne-ar putea ajuta. Dar în acelaşi timp, mai simţi şi frica de a nu fi înţeles corect. Sau oamenii îţi vor percepe drama lăuntrică, mult prea superficial, bomabardându-te cu afirmaţii de genul: ,,Totul va fi ok, doar nu te gândi prea mult la asta.” sau ,,De ce eşti atât de trist? E doar un fleac efemer!”.

Deseori se mai întâmpla să ne autodepăşim şi să ne adresăm celor dragi, dar până la urmă să fim respinşi din cauza unor motive nesemnificative.

Totuşi, atunci când găsim rămăşiţe ale forţei noastre lăuntrice, iată despre ce le vorbim oamenilor:

…Ai putea sta cu mine puţin?

…Nu trebuie să spui nimic, pur şi simplu ascultă-mă, ok?

…Fii sincer. Arăt jalnic, acum?

…Îmbrăţişează-mă.

…Ai putea face asta ca să mă ajuţi, te rog?

…Haide să luăm cina împreună, diseară.

Şi atunci întâlnirea are loc. Începi să te distanţezi de senzaţia toxică a singurătăţii şi suferinţei. Începi să-ţi simţi propria valoare şi necesitate. Şi totuşi, de unde înțelegem că am găsit persoana corectă? Indiciul unei persoane incorecte este următorul:

Îţi împarţi fericirea cu el/ea. Îi povesteşti despre noul tău serviciu, care te satisface spiritual şi material. Îi mai povesteşti şi despre recompensa financiară pe care ai primit-o în urma unui proiect de succes, asupra căruia ai muncit luni în şir. Iar reacţia lui/ei este: „Wow! Sunt gelos!”, „Mda…Există oameni norocoşi pe pământ!”, ,,Încetează să-mi tot spui despre toate aceste lucruri! Mă faci să mă simt deplorabil, în propria mea piele…”.

Te blochezi din nou. Nu mai simţi puterea cu care respirai adineauri. Şi ţi se pare că nu există nimic mai trist, decât propria ta condiţie de a fi.

Dar adevărul pe care îl vezi şi îl simţi acum e relativ şi flexibil.

Trebuie să accepţi lipsa de stabilitate a lucrurilor şi convingerilor în viaţă. Astăzi, eşti suferindă şi tristă, iar mâine vei fi inspirată şi motivată să ai încredere din nou în oameni. Şi asta e minunat, pentru că ne face să vedem că până la urmă putem rezista. Fie cu ajutorul cuiva, fie de sine stătător, dar până la urmă – supravieţuim.

Şi suntem atât de frumoşi, prin puterea pe care am acumulat-o…

Publicitate