Iată ce se întâmplă atunci când credem că ne este dor de un om… Oare este adevărat?

Te-ai întrebat vreodată : suntem oare capabili să ducem dorul cuiva? Poate că ne este dor de acele sentimente, senzații, amintiri și interpretările din trecut, dar nu și de om? S-ar părea că nu există o diferență. Totuși există una, destul de semnificativă.

De fapt, niciunul dintre noi nu este în măsură să se îndrăgostească de un om așa cum este el. Simpatia pe care o simțim față de acea persoană, ne provoacă să construim propriile idei despre ea. Poate, într-o oarecare măsură, este o chestiune de îngrijorare, dar, pe de altă parte, acest lucru poate explica pe deplin de ce pentru mulți oameni iubirea și sentimentele sunt atât de schimbătoare.

Se spune: „Nu judeca și nu vei fi judecat”. Dar, la drept vorbind, judecăm pentru că așa suntem construiți. Notăm fiecare persoană – dacă nu deschis, doar în gând.

Ne îndrăgostim de visele și așteptările noastre, ne cufundăm capul în sentimente, dar pe măsură ce cunoaștem omul, suntem dezamăgiți și chiar capabili să nu-l mai iubim. Întrebarea este: de ce se întâmplă astfel? De fapt, ne-am îndrăgostit nu de omul în sine, dar de felul în care am presupus că este. Iar rezultatul s-a dovedit a fi altfel.

Chiar și atunci când relația pare că s-a sfârșit, ne este greu să uităm ce a fost, pentru că avem tendința de a idealiza trecutul. Ca și proces – este unul foarte dureros, pentru că ne vin în minte o grămadă de amintiri. Emoțiile și stările plăcute pun în umbră adevăratele amintiri despre o persoană. De multe ori ne amintim doar lucrurile bune, dar, de fapt, în acea relație au fost de toate. Așa este viața…

Nu ne este dor de om, ci de presupunerile pe care le avem despre el. Poate că acea persoană te-a tratat ca pe un gunoi, dar tu, în mintea ta, găsești doar amintiri plăcute care te hrănesc doar cu emoții plăcute.

Pentru nimeni nu este un secret că oamenii nu iubesc să fie singuri. Este un lucru firesc să ne fie dor de cei care au plecat din viața noastră. Nu este un lucru de care să ne fie rușine: cu toții avem nevoie de un om cu care să ne împărtășim viața. Cu siguranță ar trebuie să îți fie rușine că îți este dor de un om care s-a comportat cu tine urât.

Dacă până în acest moment ți-a fost dor de omul care te-a rănit, ar trebui să te oprești.

Îți este dor de acea persoană doar atunci când te simți singur

De fapt, este un mod sigur de a distinge dragostea adevărată de ficțiune. Dacă începi să te gândești la relațiile din trecut doar atunci când te simți trist sau singur, atunci nu poate fi vorba despre nici un fel de dragoste. Exact același lucru se întâmplă atunci când ești învăluit de o groază de probleme și ce îți mai rămâne de făcut decât să îți aduci aminte de fostul sau fosta? Crede-mă că nu este cea mai bună idee.

Pe cealaltă parte, dacă îți amintești de persoana iubită nu doar în vremuri grele, dar și la bucurii, există motive să crezi că ești îndrăgostit, pentru că nu îți este dor doar de imaginea pe care o ai despre omul dat, ci despre om însuși.

Nu îți este dor de persoana pe care ai avut-o alături, ci îți este dor cum ai fost tu lângă acea persoană

Atunci când ne amintim de glumele pe care le făceam în comun, ne amintim, de fapt, de starea care o aveam lângă acea persoană. Cu toții suntem egoiști – ne este în sânge. Nu este un lucru care trebuie de evitat, dar totul trebuie să fie în limitele normalului.

Recunoaște. Cu greu îți poți aminti lucruri despre acea persoană în momentul în care te-ai îndrăgostit, în schimb îți amintești destul de bine sentimentele pe care le aveai când v-ați întâlnit pentru prima dată.

Oamenii care înseamnă cel mai mult în viața ta, nu sunt neapărat oamenii care au avut un impact enorm asupra ta.

Da, dragostea adevărată există, oamenii pot simți lipsa cuiva și pot regreta că au pierdut pe cineva, dar este un lucru rar. Tu în ce situație te afli?

Ai grijă de cei dragi, pentru ca mai apoi să nu le duci dorul.

Urmărește și apreciază noul nostru proiect Psihologia de azi

Mulțumim!

Publicitate