Ghid pentru părinți: ce să faci dacă copilul tău este egoist

Copilul tău nu este obișnuit să împartă jucăriile cu ceilalți copii, chiar dacă deja nici nu mai știi numărul lor? Sunt anumite metode care te vor ajuta să educi în copilul tău un om prietenos și dăruitor.

1. Donează jucăriile vechi

Faceți o înțelegere: atunci când cumpărați o jucărie nouă, una dintre cele vechi va fi pusă într-o cutie specială (copilul singur va decide care jucărie). Apoi, acea cutie cu jucăriile vechi va fi donată unor copii din familii vulnerabile. În așa fel copilul va învăța să fie darnic cu cei cărora le-a fost destinată o altă soartă.

2. Stabilește limite

Stabilește limite la cadourile pentru copii. Discută cu ei de câte ori pe săptămână/lună/ani ei pot să primească jucării și cadouri. Și explică-le că ei pot ajunge la aceste limite doar vizitând o singură dată magazinul sau pot obține o perioadă mai lungă de timp.

3. Creați un buget comun

Înainte de sărbători ai putea să îți implici copilul în procesul de stabilire a bugetului pentru cadouri și toate celelalte necesare. Prin urmare, copilul va învăța să țină cont de cum sunt distribuiți banii. Asta îl va ajuta să înțeleagă că, pe lângă dorințele lui, sunt o mulțime de alte necesități care trebuie asigurate într-un fel sau altul, deci trebuie respectate dorințele tuturor membrilor familiei.

4. Încercăm să câștigăm bani

Învață-ți copilul să „muncească” pentru jucării. Aici sunt incluse toate activități în funcție de vârsta copilului tău. Poate să te ajute la spălatul veselei, la curățirea cartofilor, etc. Iar tu întotdeauna va trebui să îl răsplătești pentru ajutorul oferit.

5. Împărțim, jucându-ne

Dacă în casa ta des se adună copii, practicați activități care îi va învăța să-și împartă unul altuia jucăriile. De exemplu, fetele și băieții se vor așeza într-un cerc și fiecare dintre ei va oferi vecinului din stânga orice obiect – descriindu-l și aruncându-l în aer.
Bineînțeles că cadoul va fi invizibil, însă bucuria de la el va fi imensă!

6. Ne susținem copilul

Arată-i copilului tău că îi înțelegi sentimentele. De exemplu: și de această dată își arată egoismul și nu vrea să împartă jucăriile. Sau nu vrea o mașină, ci trei. Înainte de ai oferi refuzul, spune-i că îi înțelegi dorința.
Și că în alte circumstanțe, dorința lui s-ar fi îndeplinit. Susținerea părinților îl va determina să analizeze rațional. Însă tu nu trebuie să renunți la decizia ta.

7. Îi oferim exemple

Fii un exemplu pentru copilul tău. Este cea mai efectivă metodă de ai cultiva obiceiuri benefice.

Atunci când îi oferi ceva, fă-l pe copilul tău să înțeleagă că pur și simplu dorești să îi oferi, fără să primești ceva în schimb. În preajma sărbătorile încearcă să creezi singur cadourilor, implicându-l și pe copilul tău în acest proces.

Fă cât mai des lucruri bune în prezența copilului și accentuează importanța lor.
Povestește-i copilului tău că sunt și oameni vulnerabili, care au nevoi de ajutorul nostru și care trebuie ajutați. Și că fiecare dintre noi poate ajunge în situația acelor oameni.

Urmărește și apreciază noul nostru proiect Psihologia de azi

Mulțumim!

Publicitate