fb

Găseşte pe cineva care te va face să înţelegi trei lucruri: unu, că acasă nu este un loc, ci un sentiment. Doi, că timpul nu se măsoară în ore, ci în momente. Şi trei, că bătăile de inimă nu sunt auzite, dar împărtăşite cu omul drag

Puțini cred în suflete pereche iar și mai puțini ajung să trăiască o viață alături de ei. Însă atunci când fericirea se împarte la doi, când trăiți simplu, dar frumos fiecare zi împreună, când te înțelegi cu omul de alături din jumătate de cuvânt sau privire, când ai nevoie de sprijin și găsești mâna lui pe umărul tău, găsești cuvinte potrivite și încredere, atunci înțelegi că de la fericire la împlinire e doar un pas. Atunci omul drag e fericirea și împlinirea ta.

Sunt cuvinte în dragoste care nu ar trebui să rămână niciodată cuvinte. Ele stau mai bine în faptele și susținerea celuilalt. Probabil că încrederea, ascultare și înțelegerea sunt unele dintre ele. Probabil că mai este și susținere, compromis, atitudine. Și că fiecare își are rolul său bine definit într-o relație.

Că cei care trebuie să le folosească nu sunt niște ambulanți, dar doi oameni care se iubesc și înțeleg că dincolo de ambiții și plăceri mai este și altceva. Cât de complicat este să faci din fiecare zi un moment frumos, din fiecare loc un sentiment și din fiecare plăcere o amintire trăită în doi? Răspunsul va fi omul de alături. Poți să iubești, să crezi în momente și reciprocitate, să cedezi și să încerci să construiești, dar e important să găsești în bărbtul sau femeia de lângă tine sursa de inspirație și încredere pentru asta. Sursa de echilibru.

Pentru că într-o relație frumoasă altceva decât parteneri nu sunteți și altceva decât să construiți nu faceți. Sună banal, unii ar spune că mă repet, alții că nu inventez nimic nou, dar atât de multe lucruri le ignorăm doar pentru că încercăm să părem vizionari și încrezuți. În dragoste putem iubi, putem dărui, putem încerca, dar nu putem construi de unii singuri. De asta este important să găsești omul potrivit.

Să găsești pe acel cineva care te va înțelege în primul rând. Nu va încerca să cuprindă toată viața voastră între patru pereți, dar îți va arăta că lumea este o multidudine de sentimente ce trebuie trăite. Și că e mai frumos să le trăiești în doi. Și e mai frumos să le trăiești în căminul vostru. Va fi fericit să te știe acasă și el singur se va grăbi de fiecare dată să ajungă mai repede, să te îmbrățișeze.

Va fi fericit când în jurul vostru vor alerga copii sau când îi veți culca seara în patul lor. Veți trăi locul unde veți fi și fiecare moment. El te va face să nu ții cont de timp. Bine e sau greu, dimineață sau seara târziu, va găsi de fiecare dată să îți aducă momente. O cafea dimineața, o cină, o plimbare, un gătit în doi, un ajutor, o rezolvare a unei probleme, o discuție bună, un sărut, două săruturi.

Toate astea vor fi momente, cele mai sincere, trăite în doi. Atunci inima îți vă bătea mai puternic. Vei ști și tu că datorită lui aștepți mai repede următoare bătaie de inimă, pentru că atunci va veni un alt moment și o altă emoție. Și tu abia vei aștepta să îl împarți cu el, cu omul tău drag. Sună utopic, unii ar spune că mă dau în povești, dar atât de mult ignorăm realitatea, frumosul, că lucrurile de nimic ni se par adevăruri în dragoste.

Pe naiba, adevărul cel mai mare e că tu îl ai pe el și el te are pe tine. Că tu l-ai găsit pe el și el pe tine. Că ambii ați decis să construiți, să vă acceptați, înțelegeți și suportați frumos. Că sunteți o completare unul pentru celălalt. Că aveți un scop comun , un viitor comun, o viață comună. Fără supărări prostești, critici și reproșuri. Fără complicații. Tu ești fericită. Tu l-ai găsit.

Găseşte pe cineva care te va face să înţelegi trei lucruri: unu, că acasă nu este un loc, ci un sentiment. Doi, că timpul nu se măsoară în ore, ci în momente. Şi trei, că bătăile de inimă nu sunt auzite, dar împărtăşite cu omul drag. 

Publicitate