fb

De ce continuăm să luptăm cu disperare de dragul omului pe care nu-l mai iubim de atât de mult timp?

E paradoxal,nu? Cerșim la nebunie iubire. Vrem mai mult și mai mult. Închidem ochii și ne lăsăm iubiți fără a ne gândi prea mult la persoana de lângă noi.

Dar totul durează până la un moment dat. Momentul în care ne dăm seama că nu suntem fericiți și că avem o persoană nepotrivită alături. E straniu, dar continuăm să luptăm pentru această iubire. Noi o distrugem și tot noi o asamblăm la loc.

E inexplicabil. Suntem naivi, imaturi sau disperați? Sau pur șisimplu avem o nevoie atât de grandioasă de iubire, încât suntem gata să ne sacrificăm propriile standarte și convingeri.

Poate facem acest lucru, pentru că nu știm cum să ne comportăm de fapt? Poate ni se pare că așa e cel mai corect, pentru că el/ea cel puțin nu ne va trăda. Luăm toate aceste decizii, chiar dacă undeva în adâncul sufletului ne dăm seama că nu avem persoana potrivită lângă noi.

Tot acest timp am crezut că iubirea e o realitate firească și simplă. Dar acum înțeleg că nu e deloc așa. Iubirea e o muncă complicată, un efort reciproc și constant.

Și poate că uneori nu ne dăm seama care e propria noastră valoare. Încetăm să mai vedem frumusețea noastră lăuntrică și credem că această iubire este de fapt unicul lucru pe care îl merităm.

E atât de trist că în acest univers există atât de multe suflete nefericite. Atât de multe iubiri neîmplinite care suferă zilnic din frica de a spune nu și de a schimba ceva. E atât de dramatic să trăim într-o minciună continuă, într-o violență atât de mare față de propriile noastre inimi.

Trebuie să ne învățăm în sfârșit să ne detașăm de persoanele nepotrivite, de oamenii toxici și indiferenți. Trebuie să ne reamintim de valoarea noastră grandioasă și să fim mai blânzi față de noi înșine.

Dacă ceea ce simțim față de persoana care ne este alături nu e adevărat, de ce mai continuăm să credem în această legendă atunci?

Sursa:

soulpost

Publicitate