Cum să-ți schimbi viața în doar două minute pe zi: 10 obiceiuri de milioane

„Călătoria de mii de kilometri începe cu un singur pas.” (Lao Tzu)

„Distanța nu înseamnă nimic; doar primul pas este dificil.” (Madame Marie du Deffand)

Pentru a face o schimbare pozitivă în viață nu trebuie să realizezi un salt imens. Îți vom împărtăși 10 obiceiuri care te pot ajuta să îți schimbi viața în doar două minute pe zi. Prin acești pași mici, poți începe construirea unor obiceiuri care vor deveni mai puternice și, cu timpul, îți vor schimba viața într-un mod cum nici nu ți-ai imaginat.

  1. Lucrează 2 minute pe zi la cea mai importantă sarcină

În unele zile simți că nu vrei să faci nimic. În astfel de zile lucrează timp de două minute la cea mai importantă sarcină pe care o ai. Aceasta presupune să începi cu cea mai dificilă parte a unui lucru.

  1. Examinează și apreciază ziua la sfârșit

Dacă faci lucruri bune în timpul zile și duci la un bun sfârșit altele, îți poți spori stima de sine. Alocă-ți 2 minute la sfârșitul zilei pentru a aprecia ce ai făcut și ce ai gândit.

  1. Caută fericirea în lucrurile simple

Mâncarea, munca, timpul, micile evenimente ale zile nu sunt chestii de care ar trebui să te simți fericit că le ai. Ia o pauză pentru a reflecta și a fi recunoscător pentru lucrurile aparent nesemnificative sau pentru lucrurile pe care alții nu le apreciază.

Crezi că dacă ești fericit pentru lucrurile mici încetezi să mai fii motivat pentru a obține lucruri mai mari? Este total greșit. Este un mod de a privi viața, care te va umple de energie și inspirație. Viața devine mai ușoară și vei simți o rezistență mai mică în a explora și realiza atât lucruri mici, cât și mari.

  1. Respiră când ești stresat

Când te simți nervos, iritat sau îngrijorat, fă o pauză de 2 minute. Așază-te. Respiră profund. Concentrează-te doar pe aceste două minute pentru a-ți relua lucrul într-o stare de spirit mult mai calmă și mai relaxată.

  1. Deschide-ți simțurile spre ce se întâmplă aici și acum

Ieși din trecutul care te trage în jos și te deprimă. Deconectează-te și de la viitorul în care îți imaginezi următoarea întâlnire sau prezentare.

Concentrează-ți atenția pe prezent. Fii aici cu toată ființa ta. Acest lucru îți va relaxa mintea și corpul. Gândirea va deveni mai ușoară și mai optimistă.

  1. Când simți nevoia de a judeca pe cineva, înlocuiește-o cu înțelegerea

Dacă îți vine acest gând, pune-ți următoarele întrebări:

Ce are această persoană în comun cu mine? Cum ar fi el sau ea în locul meu?

De ce să faci acest lucru? Pentru că nimeni nu vrea să fie judecat într-un mod negativ, iar dacă o faci, nu vei construi relații frumoase. Și de multe ori, tendința de a judeca pe alții arată, de fapt, cât de mult te judeci pe tine. Deci, fă o pauză atunci când simți nevoia de a judeca pe cineva și alege să faci ceva mai bun.

  1. Fă un compliment cuiva

Petrece un minut cu cineva pe care îl apreciezi cu adevărat. Spune-i ce apreciezi la el sau ea. Vei face fericită acea persoană. Te vei simți bine. Este un mod bun de a construi relații pozitive.

  1. Îmbrățișează

Este un lucru mic, dar poate reduce stresul și te va face să te simți mai bine. Asemenea complimentelor, poate fi o modalitate simplă de a construi relații mai calde și mai pozitive cu tot felul de oameni din viața ta.

  1. Fii interesat, înainte de a fi interesant

La începutul unei convorbiri, adresează întrebări despre viața persoanei cu care vorbești. Acordă atenție și nu aștepta doar rândul tău pentru a vorbi. Interesul de care dai dovadă nu numai că va crea o conversație bună, dar ar mai putea duce și la construirea unei relații frumoase.

  1. Amestecă lucrurile

Încearcă opusul lucrurilor pe care le faci. Mănâncă asemenea unui vegetarian, dacă mereu alegi carnea. Evită un conflict, în loc să îl faci mai complicat. Spune „da” lucrurilor spontane, dacă spui de multe ori „nu” și te lași prins în rutină.

Fă un obicei din a amesteca lucrurile pentru a te distra mai mult, pentru a căpăta experiențe noi, pentru a ieși mai ușor din zona de confort. Simte-te viu.

Articol original pe: positivityblog.com

Urmărește și apreciază noul nostru proiect Psihologia de azi

Mulțumim!

Publicitate