Cu cât mai puțină lume știe despre viața ta, cu atât ea mai frumoasă este. La fel și în dragoste

Lumea este o joacă. O joacă de-a binele și răul pe același metru pătrat. Cine joacă mai bine, e considerat bun. Primul. Cine joacă prost, poate fi orice numai nu bun. Laș. Sec. La un moment dat cei care joacă prost nu găsesc să facă altceva decât să critice. Să bârfească jocul altora. Adică viața altora.

Cât nu am afirma că lumea e bună și că totuși se poate, câtă recunoștință nu am găsi pentru unii, până la urmă lumea e suma lucrurilor pe care le are în jur, a cuvintelor pe care le gândește, a lucrurilor pe care le mănâncă, le îmbracă și a momentelor pe care le trăiește. Dacă lucrurile, momentele și chiar mâncarea nu sunt bune, lumea critică.

Vorbește prin bârfe. Trăiește prin bârfe. Iar cel mai des subiect de bârfă este chiar viața ta. A ta și-a omului drag. Iar de la bârfă la invidie e doar un pas. Să fim serioși, cine nu a invidiat măcar o dată viața altcuiva?

Viața însă nu este o fabrică de confesii. De expuneri și recunoașteri. O știu cel mai bine oamenii fericiți. Și cei deja nefericiți, trecuți prin asta. Nimeni nu îți vrea fericirea așa cum ți-o dorești tu. Și nimeni nu o va construi în locul tău. Chiar și în dragoste… nu vii cu nimic, vii cu o parte din fericire pe care o completezi cu fericirea celuilalt.

Viața își are regulile ei și oamenii își au regulile lor. Și poate că cea mai crudă regulă îți va spune că toți sunt gata să treacă peste tine pentru fericirea proprie. Să vinzi povești e frumos, dar nu și pentru tine. Să impresionezi cu viața pe care o ai este frumos, dar nu și pentru ceea ce trăiești.


roman_articole_pozaComandă noua mea carte, romanul „În umbra pașilor tăi” pe Libris (Livrare Gratis în România) sau Bestseller (Livrare Gratis în Moldova și Internațional).


Aici e și punctul de trecere de la fericire la nesuferință… când ajungi să îți bârfești propria viață. Trăiește frumos, sincer, nu-ți trăda scopurile, dar la ce bun să știe toată strada că ai reușit? Sau că ați reușit. Pentru că în dragoste e la fel.

Dragostea se împarte la doi. Fericirea la fel. Și neînțelegerile dintr-o relație tot. La doi. Lași baltă prieteni tăi, ai ei, cunoscuți, psihologi, oameni de-o zi și clarifici în doi. Iubești în doi. Decizi în doi. Aici cel mai bine vezi echilibrul mult râvnit de cupluri.

Produsul dragostei, adică fericirea voastră, nu îl vinzi cu prima ocazie. Nu îl scoți la vitrină. Nu îl compari cu al altora. Pe urmă apar întrebări gen: „de ce nu merge?” Nu merge pentru că atât de mulți sunt implicați în povestea asta că nici nu știi dacă deja merită efortul. Fii fericit să spui la toată lumea că iubești, dar fii precaut cum o faci.

Cu cât mai puțină lume știe despre viața ta, cu atât ea mai frumoasă este. La fel și în dragoste. Cu cât mai puțini îți știu motivul fericirii cu atât mai frumos împarți fericirea… la doi 🙂

Publicitate