Copiii reprezintă karma părinților

Un articol profund despre lecția pe care ne-o oferă copiii și despre concluziile derivate din aceasta.

Sufletul alege singur care este familia prin care va vedea această lume. Iar această alegere este întotdeauna înțeleasă, deoarece se bazează pe o anumită sarcină. Pentru început, să le explice ceva părinților. Contrar părerii societății, nu părinții învață copiii, ci se întâmplă exact opusul. Copilul este karma părinților. Și dacă copilul alege un program complex ( de exemplu, să se nască cu o boală congenitală sau cu malformații), nu este o pedeapsă, ci mai degrabă o modalitate de disciplinare a celor care l-au adus pe lume. Viața nu mai are o altă modalitate de a educa și de a face adulții să gândească, decât printr-un copil, care de obicei este cel mai iubit și cel mai valoros.

Până la aproximativ 16 ani, anume prin toate bolile, acțiunile și problemele copiilor, cu părinții vorbește viața. Băieții învață mamele, fetele tații. Și asta nu e o glumă. Drept exemplu, amintim povestea unor tineri, al căror copil s-a născut orb. Ce părinți minunați, și acum copilul lor e orb. Este oare Dumnezeu nedrept în această situație?

Dar când una dintre bunici s-a oferit să-i ajute, nu i-a venit să creadă. Unde a dispărut tot romantismul și toată afecțiunea acelui cuplu perfect? Fiecare fleac se transforma într-un scandal enorm. Se certau mereu, împăcându-se doar noaptea, în pat. Nu doar bunicii i-a fost greu să vadă toate aceste lucruri, ci și noului-născut. Deci, micuțul a ales karma unui orb, în speranța că părinții își vor da seama de ce acest lucru s-a întâmplat anume cu ei. Dar erau surzi.

Nu am fost învățați să facem legătura dintre problemele mentale și cele fizice. Suntem prea materialiști și prea sceptici, pentru a mai citi toate semnele pe care ni le oferă viața. Trăim după modelul „muncă – casă – muncă”, fără a ne desprinde din acest lanț cotidian. Doar când ne gândim că durează o veșnicie – ne trezim la pensie. Ce rămâne în memorie? Momentele rare de fericire: vacanțele la mare, nunta, succesul copiilor. Și unde este propriul succes? Apartamentul, mașina nu se iau în calcul, pentru că acestea reprezintă succesul în ochii altora, dar din punct de vedere al eternității ce ai făcut? De ce îți amintești?

Ai dat naștere unor copii? Da, dar ai lucrat din răsputeri având un job pe care-l urăști, doar pentru a le oferi un trai decent. Dar aceștia practic nu te-au văzut, pentru că dispăreai până noaptea târziu la locul de muncă neiubit, câștigându-ți existența.

Într-o zi, primesc un telefon de la o mamă singură. Îi este greu. Banii nu-i ajung, iar copilul îi este mereu bolnav. Și nu are cine o ajuta. Ce este de făcut? Se gândește de unde să  obțină câțiva bănuți pentru un nou examen medical.

Am sunat-o.

– Lupți?

– Lupt! Ca peștele pe uscat.

– La ce te-ai gândit?

-Mi-ai tot povestit despre karma, dar eu trăiesc aici și acum. Trebuie să lucrez, ci nu să mă gândesc.

-Dar ție nu ți se pare că, copilul tău prin toate bolile sale vrea să-ți „spună” că îi lipsește iubirea ta de mamă? Nu are tată. Este mereu singur. Doar ești mereu la lucru și abia de faci bani de-o pâine.

-Atunci ce trebuie să fac?

-Să-ți schimbi jobul sau să stai acolo doar prima jumătate a zilei.

-Și banii mi-i vei da tu?

-Facem în următorul mod: vei lucra doar jumătate de zi și vei petrece mai mult timp cu copilul tău. Dacă nu se va reface în două săptămâni, atunci îți voi achita eu cealaltă parte din salariul tău lunar.

Încă o săptămână a trecut pentru ca ea să se gândească. Cu toții vrem să ne asigurăm că totul va fi bine. Dar Pământul este locul oportunităților, nu o companie de asigurări. Încrederea în providență – este unul din obiectivele care merită învățat încă din copilărie.

A fost de-acord cu propunerea mea. Din contabil-șef, a trecut la nivelul angajaților de rând, pregătindu-se pentru ce e mai rău. Nu numai că n-a fost înțeleasă de nimeni, dar și ceilalți au început s-o preseze. Ce sunt prostiile astea? Cum vei plăti medicii?

Dar nu a trebuit să plătească. Nimănui. I-am explicat că mama – singuratică nu este o sentință, ci un destin ales de fiul ei înainte ca acesta să se nască. Este un lucru necesar mai mult pentru ea, decât pentru el. Situația trebuie acceptată așa cum este ea, fără a avea frică că se vor termina banii, că nu-ți va ajunge pentru medicamente sau analize medicale. Ajunge! Ai încredere în soartă și înțelege ce vrea să-ți spună copilul tău.

Băiatul a început să se facă bine. Într-o săptămână tot ce o speria pe femeie, a încetat să mai aibă caracter cronic. Iar după două săptămâni, copilului i-a venit dorința de a pleca la școală.

-Să-ți mai dau banii? – am întrebat-o eu.

-Deja mi-ai dat prea multe. M-ai făcut să mă trezesc și să privesc situația într-un mod diferit. Eu îți sunt datoare.

-Nu-mi datorezi nimic. Trăiește și bucură-te. Conștientizarea situației – iată ce face minuni. Odată ce omul își schimbă percepțiile, lumea din jurul lui se schimbă.

Nimeni nu datorează nimic nimănui.

Publicitate