fb

„Celor care nu iubesc li se sting lumânările pe întuneric, iar cei care iubesc nu au nevoie de ele, pentru că luminează cu sufletul”

O să încerc toată viața să conving oamenii să nu-și bată singuri cuie în ușă.

Să nu tacă, atunci când au ceva de spus. Să nu urască, atunci când au ceva sau pe cineva de iubit. Iar de iubit întotdeauna ai ce.

E adevărat că celor care nu iubesc li se sting lumânările pe întuneric, iar cei care iubesc nu au nevoie de ele, pentru că luminează cu sufletul. Cât de mult nu am nega asta, cât de mult n-am dori să fie altfel, suntem dependenți de iubirea din noi. Iubim, trăim. Nu trebuie să fim dependenți de iubirea din alți oameni, trăită față de noi. Nu e corect. Nici să impui, nici să-ți dorești. Oamenii iubesc la rândul lor alți oameni pentru goliciunea iubirii. Cu cât ești mai sincer în dragoste, cu cât te descoperi mai mult în fața tragicului pericol de a suferi, cu atât ești mai aproape de emoția ce poate fi numită dragoste. E firesc ca fiecare emoție de acest fel să ceară sacrificiul ei. Până la urmă, ne naștem iubiți și murim iubind.

Poți iubi o bucată de gând sau poți iubi corpul. În general, iubești ceea ce poți accepta și ceea ce te reprezintă. Iubești idei, iubești plăceri, iubești poveștile altor oameni. Se întâmplă uneori că cea mai frumoasă dintre povești devine și povestea ta și parcă ai vrea să ai grijă de finalul ei și de omul din spatele poveștii. Atunci înseamnă că ai găsit o poveste cu final fericit. Și se pare că tu ești finalul și fericit e celălalt om. Adevărat, dragostea dintre o femeie și un bărbat e cea mai puternică. Poate nu cea mai sacră, dar cea mai puternică. Sacră devine când în celălalt se naște o bucată din tine: cu tot cu suflet, poveste, frici și adevăruri.

Despre iubire nu se strigă! Se spune, se ascultă, se simte, dar nu se strigă. Iubirea are nevoie de calmul zilelor când ambii stați tolăniți în pat și de nebunia unor momente petrecute spontan. De șoapte și de tăcere. Când se strigă, nu e iubire. Iar lumânările nu mai ajută la nimic.

O să încerc toată viața să conving oamenii să nu-și bată singuri cuie în ușă. Să nu urască. Să nu sufle în lumânări. Cei care iubesc nu au nevoie de ele, pentru că luminează cu sufletul.

Publicitate