fb

Cea mai bună modalitate să te desparți de cineva, conform oamenilor de știință

Fiecăruia dintre noi ni se pare că am devenit specialiști în ceea ce priveşte actul de încetare a unei relaţii amoroase. Dar conform ultimului studiu efectuat de către savanţii Universităţii Brigham Young – noi  greşim!

Astfel, cercetările au arătat că cea mai bună modalitate de a pune capăt unei idile nereuşite este să fim cât se poate de oneşti şi direcţi.

Conform convingerilor ştiinţifice ale lui Alan Manning, este absolut normal să iniţiem dialogul cu fraza standartă „Trebuie să vorbim”. Această idee introductivă deja îl va ajuta pe interlocutorul nostru să se programeze la o posibilă noutate negativă. Noi îi oferim câteva secunde pentru ca acesta să-şi dea seama că ceva este în neregulă şi că noi, într-adevăr, avem nevoie de o conversaţie serioasă.

Principiul fundamental, în ceea ce priveşte o despărţire corectă este exprimarea scurtă şi clară a lucrurilor. Deseori, ni se pare că, lungind lucrurile şi adăugând monologului nostru diverse justificări, noi avem grijă de sentimentele partenerului, când de fapt lucrurile stau invers. În acest fel, noi demonstrăm un egoism puternic faţă de el, făcându-ne griji de aparenţa noastră finală în ochii lui, ci nu de gravitatea manierei sale de interpretare a lucrurilor.

Nu se recomandă să motivăm tendinţa de a pune punct prin fraza „Mi se pare că lucrurile nu vor merge între noi”. Atitudinea expusă prin acest gând este incorectă, pentru că este lipsită de orice explicaţie, de care are nevoie maximă partenerul nostru la momentul actual. Astfel de afirmaţii fac ca despărţirea să fie confuză şi stranie.

Spuneţi direct de ce vreţi să încetaţi relaţia. Odată ce aţi analizat acest fapt şi aţi luat o hotărâre fermă în acest sens, nu trebuie să vă fie frică de nimic. Fiţi cât se poate de oneşti.

Adevărul este că, în timpul interogării, în cadrul studiului enunţat mai sus, majoritatea oamenilor au pledat pentru sinceritatea partenerilor în astfel de situaţii neplăcute. De ce? Pentru că nimeni nu îşi doreşte să sufere, întrebându-se, în permanenţă, cu ce a greşit. Toţi îşi doresc răspunsuri.

Doar plasaţi-vă în locul persoanei cu care a-ţi vrea să vă despărţiţi în timpul apropiat. În mod normal, vă daţi seama că vreţi să ştiţi adevărul, aşa încât să vă fie clar care a fost motivul.

Despărţirea vă provocă durere, indiferent de circumstanţele în care este realizată. De aceea, nu trebuie să tindem să părem ca şi cum toţi vor fi satisfăcuţi, dacă nu vom spune până la urmă adevărul.

Şi nu trebuie să vă blamaţi pentru acest lucru. Nu există nimic greşit în faptul că vreţi să fiţi fericiţi şi aţi realizat că nu veţi putea fi astfel alături de această persoană. 

Sursa:

soulpost

Publicitate