fb

9 fraze pe care nu trebuie să le spui nimănui niciodată: „Ar putea suna stupid, dar…”

O relație este ca o foaie de hârtie, dacă o deteriorezi o dată, nu o vei putea întoarce niciodată la starea de dinainte, oricât de mult te-ai strădui.

Așa că merită să te gândești serios la tot ce spui. Unele lucruri care nu înseamnă nimic pentru cel care le spune pot perturba grav persoana care le ascultă. Iată nouă lucruri pe care nu trebuie să le spui nimănui.

1. „Asta nu e treaba mea”; „Eu nu sunt plătit(ă) pentru a face acest lucru”

Sunt cele mai comune pretexte pentru a refuza să lucrezi. În 99% din cazuri, acestea îți vor irita șeful și îi vor demonstra cât de indiferent ești față de munca ta. Astfel, ar fi mai bine să spui: „Am o mulțime de lucruri de făcut astăzi. Ce trebuie să fac mai întâi?”

2. „Nu am timp să vorbesc cu tine”; „Sunt ocupat(ă)”

Astfel de răspunsuri indică o educație slabă. Ar fi mai bine să spui ceva de genul: „Îmi pare rău, dar am o întâlnire urgentă la care trebuie să ajung. Ne sunăm mai târziu pentru a discuta problema ta” sau: „Hai să discutăm acest lucru într-o oră. Trebuie să termin ceva mai întâi”.

3. „Ar putea suna stupid, dar…”

Acest început de conversație pune sub semnul întrebării validitatea tuturor lucrurilor pe care le vei spune din capul locului. Nu-ți permite să folosești această expresie!

4. „Fără supărare, dar…”

Sună ca un avertisment că următorul lucru pe care îl vei spune va fi neplăcut. Deci va permite persoanei cu care vorbești să interpreteze ceea ce ești pe cale să spui ca pe o insultă. De îndată ce simți că această expresie îți apare în minte, schimbă subiectul!

5. „Te-ai îngrășat”; „Ai slăbit!”

Greutatea unei persoane sau aspectul fizic poate fi o problemă sensibilă. De multe ori, e greu pentru cineva să accepte schimbările care se întâmplă cu propriul corp, astfel încât comentariile de acest gen, chiar dacă sunt gândite ca o glumă sau un compliment, poate înrăutăţi starea de spirit și crea un conflict. Este mult mai bine să spui: „Arăți grozav!”

6. „Arăți bine pentru vârsta ta”

Aceste cuvinte îi amintesc unei persoane ce vârstă are și pot deranja dacă spui: „În comparație cu alți oameni bătrâni, arăți bine”. Din nou, este mai bine să spui: „Arăți grozav”.

7. „Ești ca de obicei!” „Tipic!”

Încearcă să nu aplici etichete oamenilor. În loc de fraze care pot provoca un conflict făcând aluzie la personalitatea cuiva, încearcă să spui ceva de genul: „Mă enervează că ai lăsat, din nou, vesela în chiuvetă. Ce putem face pentru a evita astfel de situații?” Pentru că ai adăugat pronumele „eu”, vei atrage atenția asupra propriilor sentimente și nu asupra ideii că comportamentul partenerului este rău. Acest lucru îi va stimula să depășească lucrurile care te supără.

8. „Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai…”

Spunând această frază, nu doar manipulezi pe cineva emoțional, dar îl faci să știe că nu-ți place ce atitudine are față de tine. Astfel nu vei putea crea o legătură puternică între voi. Ar trebui să spui: „M-aș simți mai bine dacă am putea…”. Cel mai bun mod de a păstra o relație constructivă este de a explica pe ce ești supărat și de a oferi o soluție.

9. „Ești prea bun(ă) pentru ea/el”; „Mă bucur că ai scăpat de ea/el”

Chiar dacă îţi dorești cu adevărat să consolezi pe cineva după ce s-a despărțit de un partener, el sau ea poate interpreta această frază ca pe o insultă în ceea ce priveşte gustul lor faţă de alții, precum și o dovadă a dificultăților lor de a face o relație să funcționeze. În schimb spune doar: „El/ea pierde”. Sună mult mai pozitiv și va exprima compasiunea pentru ceea ce simt.

Articolul original: brightside.me

Publicitate