fb

5 paşi simpli care te vor ajuta să te detaşezi de trecut şi să te regăseşti în frumuseţile prezentului!

Iată o instrucţiune  care te va ajuta să îţi uiţi trecutul, dar şi să păşeşti cu siguranţă către un prezent frumos:

Pasul 1

Adu-ţi ura la apogeu. Cât de straniu n-ar suna, dar este extrem de important să ne dezamăgim până la urmă în ceva sau cineva, pentru a-l putea depăşi în totalitate. Numai prăbuşindu-ne şi autodistrugându-ne psihologic, vom fi capabili să trecem peste trecut. Trebuie să reţinem că evitarea problemei sau conservarea acesteia, nu va duce decât la o suferinţă pasivă şi lipsită de orice utilitate spirituală.

De aceea, cea mai sigură cale spre vindecare este lupta cu sine însuşi.

Pasul 2

Răsfaţă-te la maxim! Permite-ţi orice lucru pe care ţi l-ai interzis pănă acum. Cumpără-ţi cărţi, cosmetice, cafea, haine, abonamente la salon sau oricare alte lucruri materiale care ţi-ar crea o plăcere de moment. Deşi toate aceste lucruri construiesc o fericire iluzorie şi de scurtă durată, ele totuşi rămân a fi mici paşi definitorii spre elaborarea unei atitudini noi, mai corecte şi mai progresiste, faţă de viaţă.

Pasul 3

Reabilitează-ţi talentele. Fă o reinventarizare a tuturor lucrurilor pe care ştii să le faci cel mai bine şi apucă-te să le execuţi regulat, punându-le în practică, aşa încât să-ţi poţi crește, de sine stătător, stima de sine.

Pasul 4

„Renaşte-ţi” capacitatea de a admira şi de a se inspira. Iniţial, va fi complicat. Vei fi nevoită să suprimi cinismul şi tendinţa spre critică din tine. Dar printr-un mic efort, vei izbuti să-ţi adaptezi viaţa la ciclul de transmitere şi acceptare a frumosului universal şi vei observa cum într-un timp record vei deveni o persoană mult mai calitativă.

Pasul 5

Fixează-ţi „strălucirea”. Pentru a consolida tot efortul depus, e nevoie să faci cel puţin un lucru care nu e specific felului tău de a fi. Amplifică-ţi curajul. Depăşeşte-ţi extremele tradiţionale şi încalcă-ţi rutina zilnică. Astfel, vei izbuti să fii cu adevărat fericită în prezentul pe care l-ai creat tu însăţi.

Sursa:

econet

Publicitate