fb

25 de gânduri spuse de Simone de Beauvoir care îți vor schimba percepția față de femei, viață și relații

Simone de Beauvoir  a fost scriitoare și eseistă renumită în Franța. Gândurile sale inteligente te vor ajuta să devii o adevărată femeie, precum spunea scriitoarea: „Femeie nu te naști, ci devii”. Te lăsăm să guști din fiecare cuvânt spus de această doamnă de calitate.

  1. Nu te naşti, ci devii femeie. Niciun destin biologic, psihic, economic nu defineşte înfăţişarea pe care şi-o asumă în mijlocul societăţii femela speciei umane; ansamblul civilizaţiei elaborează acest produs intermediar între mascul şi castrat care este îndeobşte calificat drept feminin.
  2. Ce folos să locuim sub acelaşi acoperiş când lumea este proprietatea noastră comună?
  3. Asta consider eu că este adevărata generozitate: dai tot ce-i al tău şi totuşi, simţi mereu că nu te costă nimic.
  4. Astăzi, datorită cuceririlor feminismului, devine din ce în ce mai normal ca fata să fie încurajată să studieze, să se consacre sporturilor; dar, dacă nu reuşeşte în aceste lucruri, cei din jur sunt gata s-o ierte mult mai uşor decât pe băieţi; reuşita ei este mult mai îngreunată de faptul că de la ea se cere un alt soi de realizare: să fie şi femeie, să nu-şi piardă feminitatea.
  5. Femeia… este prada bărbatului, este pierzania sa, este tot ceea ce el nu este şi vrea să aibă, negarea sa şi raţiunea sa de a fi.
  6. Nu există suflet, oricât de aspru, care să nu cedeze, mai curând sau mai târziu, în faţa dragostei.
  7. De ce să te gândeşti la moarte dacă tot mori? Va fi atât de simplu, va veni fără voia dumitale. N-ai nevoie să te ocupi de ea.
  8. Rol dificil, dar frumos: femeia care suportă cu eleganţă o despărţire.
  9. Cu presa, cu voiajele, cu televizorul, în curând cu mondoviziunea, trăim planetar. Greşeala este să consideri planeta drept univers.
  10. Există metode magice de a anula spaţiul şi timpul: emoţiile.
  11. Ca să-ţi transformi într-adevăr viaţa, trebuie să începi cu tine.
  12. Cei mai mediocri dintre bărbaţi se simt ca nişte semizei atunci când se compară cu femeile.
  13. Ah! dacă cel puţin în mine ar fi fost două femei, una care vorbeşte şi cealaltă care ascultă, una care trăieşte şi cealaltă care priveşte, cât de bine aş fi ştiut să mă iubesc!
  14. Fericirea: motivare pe care viaţa şi-o dă ei însăşi.
  15. E necesar ca bucuria de-a exista să se afirme în fiecare, în fiece clipă.
  16. M-am revoltat ori de câte ori a încercat cineva să-mi impună lucruri care, pentru mine, nu aveau explicaţie, la fel cum am respins adevărurile care nu reflectau un absolut.
  17. Ceea ce descriem noi drept un paradis este clipa în care visurile pe care le făurim azi vor fi realizate.
  18. Plăcerea sexuală la femei e un soi de vrajă; necesită abandon total; dacă mişcările sau cuvintele se opun magiei mângâierilor, vraja este ruptă.
  19. Mai curând bătrâneţea decât moartea, este în contrast cu viaţa. Bătrâneţea este parodia vieţii, în vreme ce moartea transformă viaţa într-un destin, o menţine într-un fel, dându-i o dimensiune absolută. Moartea îndepărtează timpul.
  20. Chiar şi lucrurile stupide pot deveni interesante când încerci să le faci bine.
  21. Nu eram feministă, în sensul că nu eram preocupată de politică: nu-mi păsa de dreptul la vot. Însă în ochii mei, bărbaţii şi femeile erau persoane cu drepturi egale şi pretindeam să aibă o relaţie de o perfectă reciprocitate.
  22. Există altceva decât modele: există valori, adevăruri.
  23. Totdeauna în vreme ce dormi, există alţi oameni care rămân treji şi nu mai poţi avea nicio influenţă asupra lor.
  24. Nu mi se pare a fi un miracol mai mare decât a te naşte şi a muri.
  25. Dacă nu ai fost fericit în copilărie, se poate să cunoşti fericirea mai târziu, dar este mult mai greu. Ai nevoie de mult noroc.

Publicitate