25 de cărți care te vor face mai deștept

Ca să fii un om deștept trebuie să fii un om descurcăreț. Nu e îndeajuns doar să fii inteligent, trebuie să fii și abil, iar  în următoarea listă, sper să găsești câteva titluri care să te surprindă pozitiv și pe care să ți le cumperi. Lista celor 25 de cărți pentru dezvoltarea ta personală.

1. Săptămâna de lucru de 4 ore de Tim Ferriss

Cartea cu care Tim Ferriss a cucerit lumea datorită abordării total neconvenționale. Tim Ferriss oferă idei, strategii și inspirație prin intermediul unei cărți care i-a luat câțiva ani de călătorii să o scrie. Această carte te va face mai deștept pentru că îți arată, într-un mod total neconvențional, că poți să îți trăiești viața așa cum vrei. Tot ce ai nevoie, este capital intelectual și să te eliberezi de anumite paradigme. E una dintre cărțile mele preferate și o recomand cu căldură.

Cumpără cartea

2. Excepționalii de Malcolm Gladwell

Malcolm Gladwell este un povestitor excelent și de data aceasta ne povestește despre cum oamenii de succes au fost ajutați de alți oameni și de context, ca să ajungă acolo sus. Gladwell spune că succesul are și el o poveste, dar nu aceea la care ne așteptăm noi.

Cu puțin noroc și pricepere, poți folosi această carte spre avantajul propriu și să îți creezi un anturaj care îți va oferi șanse, ajutor și oportunități de a avea succes. Faptul că înțelegi contextul succesului te face de 2 ori mai deștept decât cei care nu înțeleg acest lucru.

Cumpără cartea

3. Rework de Jason Fried & David Heinemeier Hansson

Una dintre cărțile cu cel mai mare impact asupra mea, Rework, vorbește despre un business neconvențional și care contrazice regulile pieței. Dacă îți dorești un business performant, simplist, cu oameni eficienți care lucrează cu tine sau pentru tine, această carte te va ajuta să iei niște decizii foarte deștepte. E o carte foarte bună, o citești repede și merită recitită, astfel încât să fii sigur că ai extras cele mai deștepte sfaturi din ea.

Cumpără cartea

4. Metode de publicitate testate de John Caples

Cea mai bună carte de copywriting, o carte de care sunt atașat emoțional. Cu ajutorul ei am învățat să scriu mai bine și să comunic mai bine ceea gândesc. Este o carte scrisă genial și tradusă la fel de bine, o carte te învață mai multe decât te aștepți. Cine știe să scrie bine, e un om foarte deștept, pentru că are șansa să obțină foarte multe de pe urma textelor pe care le redactează. John Caples a fost un geniu. Nu e nicio îndoială.

Cumpără cartea

5. Inteligența Emoțională de Daniel Goleman

Încă de când eram mic, majoritatea oamenilor s-au raportat la IQ ca și metodă de a cuantifica inteligența. Ceea ce mi se părea o prostie de la început, pentru că aveam prieteni cu IQ mai mic ca al meu și erau de multe ori mai deștepți ca mine.

În primul an de facultate am descoperit inteligența emoțională și am rămas pur și simplu uimit de utilitatea ei. Cine este foarte abil din punct de vedere al inteligenței emoționale, este cu adevărat un om deștept pentru că își poate controla emoțiile în avantajul propriu, se poate automotiva ușor, empatia pe care o transmite îi poate aduce nenumărate beneficii.

Cumpără cartea

6. Psycho Cibernetics de Maxwell Maltz

Subconștientul este un fel de troll care te poate inhiba sau îți poate îngreuna viața. Imaginea noi o proiectăm despre noi, ne poate determina caracterul și reușita în viață. Cartea scrisă de domnul Maltz, este una dintre cele mai bune cărți de dezvoltare personală pe care poți pune mâna.

Sincer nu prea am văzut multe persoane să o recomande, în ciuda faptului că este una dintre cele mai apreciate cărți de self-help de pe la americani. Dacă e să cauți cartea pe Amazon și te uiți la review-uri, ele sunt pur și simplu copleșitoare. Recomand cartea aceasta, poate face minuni pentru oricine.

Cumpără cartea

7. Totul despre psihologia persuasiunii de Robert Cialdini

Dacă aveai nevoie de o carte care să te învețe cum să devii mai influent în orice domeniu, cartea lui Robert Cialdini e ideală pentru tine. “Totul despre psihologia persuasiunii” este una dintre cele mai apreciate cărți de către oamenii de advertising/marketing, pentru că oferă foarte multe idei de cum poți crea mesaje mai persuasive sau cum să devii mai influent ca și brand. Evident, trebuie să interpretezi informația din carte, dar faptul că o citești (recomand de cel puțin 2 ori) îți va oferi un avantaj asupra oamenilor pe care vrei să-i influențezi.

Cumpără cartea

8. Dă Lovitura de Gary Vaynerchuck

Gary Vaynerchuck este unul dintre cei mai autentici și amuzanți experți din domeniul marketingului. Deși majoritatea îl consideră expert în social media marketing, eu sunt mai degrabă inclinat să cred că este un profesionist al brandingului personal.

Acesta printr-un show a reușit să ducă afacerea tatălui său la vânzări de zeci de milioane de dolari. În Crush it!, vorbește despre cum ne putem folosi de online ca să facem bani din pasiunile noastre. Eu îți recomand cartea, încă nu a apărut tradusă în România, dar sunt convins că se va întâmpla asta în curând.

Cumpără cartea

9. Cum sa-ti faci prieteni si sa devii influent de Dale Carnegie

Cel mai bun manual pe relații umane care a fost scris vreodată. Dale Carnegie a scris o carte care nu va fi niciodată învechită deoarece a surprins adevăruri esențiale despre oameni. Multe cărți care repetă ceea ce a scris Carnegie au apărut, dar parcă niciuna nu a prins atât de bine cât a prins “How to win friends & influence people”. Cartea este un manual de îmbunătățire a relațiilor interumane și sunt de părere că ar trebui să constituie material pentru o materie de tip “Interacțiuni umane”, care să fie predată în generală.

Cumpără cartea

10. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace de Stephen R. Covey

Este una dintre cele mai celebre cărți de self-help și a fost cumpărată în milioane de exemplare. În urma unui studiu extensiv a 200 de ani de literatură americană de succes, Stephen Covey a formulat 7 principii ale oamenilor eficienți.

Cartea vorbește de mai multe lucruri, nu doar de eficiență și reprezintă probabil lectură obligatorie pentru toți conducătorii de echipe. Este o carte care vorbea despre dezvoltare personală înainte ca subiectul să fie la modă.

Cumpără cartea

11. Drive: Ce anume motiveaza cu adevărat de Daniel H. Pink

Este o carte pe care o recomand tuturor celor care sunt pasionați de dezvoltarea resurselor umane. Este un manual care prezintă idei și strategii de cum poți să stimulezi dezvoltarea oamenilor prin intermediul a 3 factori importanți: autonomie, măiestrie și scop. Cartea este foarte simpatică, rapid de citit și oferă idei practice de dezvoltare. Cei 3 factori joacă un rol esențialul în fericirea unui angajat.

Cumpără cartea

12. Linchpin de Seth Godin

Ce a nu a înțeles lumea despre Seth Godin este că el nu mai se comportă ca un marketing guru de ceva timp încoace. El se comportă ca un mesager al schimbării. În Linchpin dă exemple de oameni, strategii și idei de cum poți să devii un om wow la locul de muncă.

Seth Godin este un autor care merită citit pentru inspirația pe care o oferă și pentru poveștile pe care le strânge. Până acum, Linchpin e una din cărțile cele mai bune scrise de Seth Godin, dar trebuie să fii deschis la minte ca să îl înțelegi, astfel nu vezi valoarea pe care o oferă.

Cumpără cartea

13. 80/20 de Robert Koch

Cartea esențială celor care doresc să caute scurtături către orice. Este o carte despre cum un număr mic de acțiuni poate aduce un maxim de rezultate. Şi ca să respectăm regula, din această carte trebuie să citești doar primele 2 capitole și ultimul capitol ca să înțelegi tot ce ai nevoie să înțelegi.

Cumpără cartea

14. Buyology de Martin Lindstrom

Este probabil cartea cea mai potrivită cu care să începeți să aflați mai multe despre neuromarketing. Multe lucruri le luăm de-a gata, mai ales într-o perioadă în care credem că cercetările de piață ne mai oferă aceeași satisfacție.

Cartea scrisă de Lindstrom, efortul a 3 ani de zile de cercetări ale creierelor a 2000 de subiecți, în care au fost investite 7 milioane de dolari, oferă niște răspunsuri surprinzătoare la cele mai celebre mituri și legende din marketing. Repet, e o carte de start, dar care te va face mai sceptic și mai deschis la mine în același timp, privind ce îi motivează cu adevărat pe oameni să cumpere.

Cumpără cartea

15. The Speed of Trust de Stephen M.R. Covey

Cartea scrisă de fiul lui Stephen Covey este una dintre cele mai bune cărți care vorbește despre cât de valoroasă este încrederea pe care o oferim sau care ni se acordă. Acesta ne dă și idei de cum putem consolida încrederea într-o relație și cum o putem crește pentru a ne fi de folos în afaceri. Nu este un subiect prea facil, dar dacă îl prinzi, îți oferă un avantaj superior, mai ales în relațiile de afaceri. Nimic nu e mai important decât încrederea pe care o are un om în tine.

16. Getting Things Done de David Allen

Probabil cea mai populară carte de time management și care a dat naștere unei industrii noi de produse GTD products. David Allen a scris o carte despre un framework care i-a fost util în  conducerea afacerilor pe care le desfășoară.

Cartea poate părea un pic învechită, eu însă o consider lectură de bază în time management, în funcție de ce poate fiecare să facă, procesul de management al timpului trebuie personalizat, pentru că ceea ce merge pentru mine s-ar putea să nu meargă pentru tine și invers, desigur. Dacă ții la timpul tău, vei cumpăra această carte.

Cumpără cartea

17. The Power of Less de Leo Babauta (disponibila și în limba română)

Pentru cei din România, Leo Babauta este un nume care rezonează cu prea puțini oameni. Poate dacă spun că este autorul blogului Zen Habits, poate a mai auzit cineva de el. Leo Babauta este unul dintre cei mai populari bloggeri ai planetei și scrie despre productivitate, fericire și disciplină. Power of the less este o colecție de reguli și idei pe care Leo, un om simplu de altfel, părinte a 6 copii :), le-a folosit pentru a-și îmbunătăți viața.

18. De la idee la bani de Napoleon Hill

Este o carte care se estimează a fi vândută în peste 70 de milioane de exemplare. Probabil cea mai populară carte din domeniul literaturii de succes/motivaționale. Napoleon Hill a fost un domn care a trăit în perioada 1883 – 1970 și care a cunoscut o mână de oameni care probabil aveau mai mulți bani decât 90% din populația Pământului la acea vreme. E bună cartea, altfel nu cred că s-ar fi vândut așa bine.

Cumpără cartea

19. Tata Bogat, tata sărac de Robert Kiyosaki

Singura carte scrisă de Robert Kiyosaki care mi-a plăcut. Sincer nu prea sunt fan al educației financiare, dar această carte m-a prins. Kiyosaki se folosește de povestea a 2 părinți pentru a explica 2 paradigme diferite asupra puterii banilor. Eu zic că e o carte de start, care ar putea schimba anumite preconcepții legate de bani și care să te vadă să vezi ideea de avere într-o lumină nouă.

Cumpără cartea

20. Viitorul aparține companiilor mici  de Seth Godin

Această carte este una dintre preferatele mele. O recitesc cu drag de fiecare dată când simt că sunt lipsit de idei și de inspirație. Cartea reprezintă o colecție de articole, eseuri și povești de-ale lui Seth Godin și cred că e prima carte de acest tip care ajunge și bestseller.

Desigur, Seth Godin are mulți simpatizanți, dar mi se pare normal, e un gânditor de top și este printre singurii care reușesc să producă anual câte un bestseller. O recomand cu drag, dar în engleză, Seth Godin nu prea are sens tradus în limba română.

Cumpără cartea

21. Arta Razboiului de Sun Tzu

Sunt tot felul de date care se speculează privind nașterea acestei opere despre strategie si tehnică militară. Din punctul meu de vedere, e cea mai citată carte de strategie și una care merită recitită o dată pe an. Este o carte mai greu de înțeles, însă care poate furniza idei incredibile de a câștiga “bătălii” în business și în viața personală. E o carte de buzunar și ar trebui să fie prezentă în biblioteca oricărui om deștept.

Cumpără cartea

22. Cum să-ți comunici eficient punctul de vedere în 30 de secunde sau mai puțin

După 3 ani în care am livrat pregătiri, am susținut prezentări și am vorbit destul de mult în public, am ajuns la concluzia că degeaba te duce capul dacă nu știi să comunici eficient. Deși a fost acuzată că ar fi prea scurtă, această carte despre comunicare e una dintre cele mai practice și mai simple cărți despre comunicare pe care le-am citit vreodată. O recomand a fi citită de 2 ori și apoi pusă în practică imediat.

Cumpără cartea

23. Starea de flux. Psihologia experienței supreme de Mihaly Csikszentmihalyi

Prea puțini au auzit de Mihaly Csikszentmihalyi, unul dintre pionerii documentării stării de flow. Starea de flux este o stare elevată în care intră toți cei care creează lucruri. Este practic o stare a minții care te face să simți că ești plăcut cufundat în ceea ce faci și atunci când ești în flow (starea de flux) nici nu simți cum trece timpul.

Este o stare deosebită, despre care vorbesc și într-un ebook scris mai demult. Starea de flux este  specifică artiștilor, dar sunt convins că oricine o poate atinge, eu intru în flow când scriu cu orele.

Cumpără cartea

24. Gândire Laterală de Edward de Bono

Edward de Bono este probabil cel mai cunoscut și apreciat expert privind gândirea omului. Când vine vorba de creativitate, modele de gândire și gândire neconvențională, Edward de Bono este probabil printre primele persoane menționate.

Cartea lui este mai degrabă un manual pentru începători, nu neapărat o carte pentru avansați, dar este cu siguranță o carte celor care vor să exploreze dintr-un alt unghi puterea gândirii.

Cumpără cartea

25. Consilierul de încredere de Charles Green, David Maister, Robert Galford

Cea mai bună carte despre consultanță pe care am citit-o până acum. Absolut uimitoare. Este surprinzător cât de subtilă este diferența dintre un consultant de top și un consultant bun. E a doua carte care vorbește despre încredere ca și “valută” și cea mai bună carte pe care am citit-o până acum despre subiectul în cauză.

Este o carte cu adevărat utilă pentru cei care activează în afaceri. De fapt, nu doar utilă, ci lectură obligatorie!!! Îmi dau seama că nu am cuprins cărți pe care tu te așteptai să le vezi pe aici. Ce alte cărți ar fi trebuit incluse în această listă?

Cumpără cartea

Articol original pe: 1cartepesaptamana.ro

Urmărește și apreciază noul nostru proiect Psihologia de azi

Mulțumim!

Publicitate