15 filme care merită, cu siguranță, timpul tău

În ciuda faptului că fiecare din aceste filme durează câteva ore bune, sunt ușor de urmărit datorită regizorilor și actorilor incredibili. Dacă încă nu le-ai văzut pe unele dintre ele, îți recomandăm să o faci cât mai curând posibil.

The Green Mile (Durata: 189 minute)

1

Un film aplaudat, bazat pe o carte scrisă de Stephen King, ne spune povestea unui condamnat la moarte într-un mod neobișnuit, John Coffey. A atras imediat atenția publicului, precum și o serie de premii: 4 nominalizări la Oscar și 3 premii Saturn sunt doar câteva dintre ele. Cu siguranță, este unul din acele filme rare, adorate atât de public cât și de critici. Cu toate acestea, cea mai mare realizare pe care o oferă este șansa de a crede în miracole, lucru care nu poate fi nici ignorat, nici uitat.

Gladiator (Durata: 155 minute)

2

Unul din acele filme epice unde totul este splendid și barbar: priveliștile orașului și luptele sângeroase prin care personajul lui Russel Crowe trece mânat de dorința de răzbunare. În conformitate cu subiectul, un simplu general Maximus, este prins în mijlocul unor intrigi de judecată. Scapă cu viață, doar pentru a realiza că soarta îi este mai grea decât s-a așteptat, pentru că devine gladiator. Și de atunci, singura sa scăpare îi sunt visele, unde poate fugi liber pe câmpurile de grâu, fără a avea frică pentru viața sa.

Il buono, il brutto, il cattivo (Durata: 178 minute)

3

Niciunul dintre artiștii din vest nu a creat nici înainte, nici după un film care ar putea semăna cu „Il Buono, il brutto, il cattivo”. O capodoperă incomparabilă creată de eforturile remarcabile ale regizorului Sergio Leone și compozitorului Ennio Morricone, totul fiind intensificat de Clind Eastwood. Fiecare cuvânt este o bijuterie și fiecare scenă este o piatră prețioasă în coroana cinematografiei clasice. O adevărată capodoperă!

The Lord of the Rings (Durata triologiei: 558 minute)

4

Este o lucrare cu adevărat monumentală a cinematografiei moderne. Filmele lui Peter Jackson îți vor trezi, cu siguranță, dorința de a face parte din rândurile lui Tolkiensim. O interpretare splendită a actorilor, costume detaliate și muzica magică a lui Howard Shore te vor purta către mijlocul Pământului în cel mai scurt timp.

Schindler’s List (Durata: 195 minute)

5

Povestea lui Oskar Schindler, businessman de succes și membru al partidului nazist care a salvat peste o mie de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul este un tribut adus acestei fapte eroice. O imagine de film extraordinară, care te zguduie prin realismul și intensitatea situațiilor.

Avatar (Durata: 162 minute)

6

Ne întrebam dacă este posibil să creezi un film ideal, care va face cu succes legătura dintre o imagine vie și un subiect fascinant. Se pare că un astfel de film există. James Cameron nu doar că a filmat „Avatarul”, dar a mai dat naștere și unei noi lumi, cu floră și faună exuberantă, care îți va face semn să explorezi în profunzime fiecare colț al acestui loc captivant. O imagine valorează cât o mie de cuvinte.

The Matrix (Durata triologiei: 405 minute)

7

Acest filme un „must watch”. A devenit un film cult și clasic din momentul în care a apărut pe marele ecrane, iar numărul de fani continuă să crească chiar și astăzi. A dat naștere unei mulțimi de idei noi, dar păstrându-le pe cele vechi la suprafață. O capodoperă remarcabilă, fiecare scenă va lăsa amprenta în inima și memoria ta.

Shichinin no samurai (Durata: 202 minute)

8

Filmat în alb-negru, transmite cea mai autentică atmosferă din Japonia medievală. Nu vei vedea nimic din luxul de la Hollywood, în schimb te vei găsi în mijlocul evenimentelor palpitante din timpul destrămării Japoniei. Vei descoperi o sensibilă poveste de dragoste și izbitoare scene de luptă. Filmul abordează pe deplin teme sociale și psihologice, lăsându-ți un gust amar chiar și după ce se sfârșește.

Once Upon a Time in America (Durata: 229 minute)

9

Acest film ar fi putut ajunge la public mai devreme decât a făcut-o. Timp de 20 de ani, Sergio Leone a avut timp să gândească toate detaliile și imperfecțiunile posibile, rezultatul mult așteptat fiind unul ideal, lustruit de o imagine perfectă și lipsit de orice defect.

Apocalypse Now (Durata: 194 minute)

10

Unul dintre puținele filme de război în care nu există egoism sau patos. Un film, care arată războiul cu toată cruzimea, lipsa de sens și grozăviile lui. Un război în care viața umană nu valorează nimic. Drept urmare, lucrarea lui Francis Ford Coppola a intrat în rândul filmelor clasice. Cu dialogurile tăioase și scenele palpitante, acest film va continua să persiste în memoria tuturor celor care l-au vizionat.

War and Peace (Durata: 373 minute)

11

„Război și Pace”, în interpretarea lui Serghei Bondarciuk, a fost primul film rus care a primit un Oscar, fiind nominalizat la categoria „Cel mai bun film din străinătate”. Filmul este debordant prin numărul de actori de top valsând și luptând în scenele acestei povești magnifice. A fost nevoie de șase ani pentru a face acest film, implicând mii de oameni în filmarea scenelor cu mulțimi, precum și legiuni militare reale, îmbrăcați în uniformele erei lui Napoleon, pentru un efect sporit.

Meet Joe Black (Durata: 178 minute)

12

Anthony Hopkins și Brad Pitt deja fac rețeta perfectă pentru un film minunat. Cu toate acestea, filmul nu se limitează la a picta o imagine frumoasă pentru a impresiona audiența, ci are o valoare mult mai mare. Împletește cu pricepere binele și răul, virtutea și dezonoarea, frica și curajul, dragostea și moartea.

Pearl Harbor (Durata: 183 minute)

13

Încă un film minunat creat de Michael Bay. Bătăliile în aer liber care îți taie respirația, interpretarea convingătoare a actorilor și coloanele sonore superbe continuă să facă din acest film una dintre cele mai emoționante realizări cinematografice. „Pearl Harbor” este, fără îndoială, un alt film pe care trebuie să-l vezi.

Cloud Atlas (Durata: 172 minute)

14

Un film care demonstrează că limitele sunt doar în mintea noastră, în timp ce posibilitățile sunt cu adevărat nelimitate. De-a lungul secolelor, oamenii fac aceleași greșeli fără să se gândească, ceea ce duce la tot mai multe defecte, judecăți greșite și pierderi. Atunci când te confrunți cu alegerea dintre libertate și captivitate, trebuie să realizezi că, prin schimbarea unui singur lucru, le vei schimba în mod inevitabil și pe celălalte. Totul este în strânsă legătură.

The Curious Case of Benjamin Button (Durata: 166 minute)

15

Prin crearea acestui film, regizorul David Fincher i-a oferit ideii strălucite a lui Fitzgerald o a doua viață, făcându-l și mai viu decât echivalentul original. Dacă ai citit cartea, vei observa că filmul oferă o cheie capabilă să deschidă ușile pe care Fitzgerald nu ar fi îndrăznit să le exploreze.

 

Articol original pe: brightside.me

Urmărește și apreciază noul nostru proiect Psihologia de azi

Mulțumim!

Publicitate